17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentRomânii care pleacă din Israel trebuie să-și plătească drumul. "Nu putem transforma...

Românii care pleacă din Israel trebuie să-și plătească drumul. “Nu putem transforma România în Crucea Roșie”, spune premierul Ciolacu

Premierul Ciolacu respinge ideea ca statul român să-i aducă gratis acasă pe românii aflați în Israel, explicând că „nu putem transforma România și companiile românești în Crucea Roșie”.

Șeful Executivului a salutat, însă, inițiativa companiei aeriene TAROM, precizând că această companie a fixat un preț fix, de 350 de euro pentru un bilet.

„Nu există zboruri umanitare. Nu putem transforma România și companiile românești în Crucea Roșie. În funcție de cei care s-au deplasat și au fost repatriați, în funcție de veniturile lor, statul român, la anumite persoane vulnerabile în ceea ce privește veniturile, va înapoia banii. Mai mult, am văzut un preț fix la TAROM de 350 de euro. Le mulțumesc celor de la TAROM pentru decizie, pentru că ei, de fapt, prin acest preț, și-au acoperit doar costurile propriu-zise. Mai mult, ați văzut că foarte multe companii n-au riscat. TAROM a făcut-o. Au fost zece aeronave de la TAROM, opt aeronave private care au făcut acest transport, peste 1700 de români care au fost repatriați”, a declarat premierul Ciolacu la data de 11 octombrie 2023.

Șeful Guvernului le-a cerut românilor să renunțe la turismul spre Israel în această perioadă, inclusiv la turismul religios. “Am o singură rugăminte, să înțelegem că în acest moment în Israel este război. Să înțelegem gravitatea situației și că nu putem face pelerinaj în această perioadă, fiindcă există cetățeni români care poate n-au fost suficient de atenți la avertizările statului român și ale MAE și au continuat să meargă în Israel, unde au constatat că de fapt vor trebui să se întoarcă de urgență, pentru că pelerinajul este un pic închis”, a explicat premierul Ciolacu.

Compania aeriană TAROM a anunțat că va mai efectua zboruri între Israel și România doar la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României. Există și unele companii private, de exemplu Hisky, care continuă să facă zboruri între România și Israel. Alte companii aeriene au anunțat însă că suspendă aceste zboruri, din motive de securitate.

Compania TAROM este sub autoritatea Ministerului Transporturilor din România. Pentru repatrierea propriilor cetățeni aflați în Israel, unele țări au apelat și la avioane militare. De exemplu, Bulgaria a trimis în Israel un avion militar.

Cetățenii aflați în Israel, care vor să părăsească teritoriul acestei țări, pot folosi aeroportul internațional Ben Gurion. În schimb, pentru cetățenii străini (inclusiv români) care se află în Fâșia Gaza nu există nicio cale de a fugi. Se poartă negocieri pentru a deschide un coridor terestru, prin care străinii din Gaza să fie evacuați.

Teoretic, Fâșia Gaza face parte din statul Palestina. Practic, Fâșia Gaza este controlată de gruparea teroristă Hamas.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...

Incendiul din sectorul 1: Dan Podaru spune că primarul avea datoria de a fi la fața locului. Ce a transmis Clotilde Armand

Primarul Clotilde Armand avea datoria de a fi pe teren, la incendiul de noaptea trecută din sectorul 1, susține Dan Podaru, candidatul PER pentru...

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă