21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentPolițiști români și britanici vor coopera împotriva traficului de droguri. Ministrul român...

Polițiști români și britanici vor coopera împotriva traficului de droguri. Ministrul român de Interne anunță și “reformarea” Academiei de Poliție

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Criminalității Organizate – National Crime Agency (NCA) din Marea Britanie, în urma căreia anunță că polițiști români vor coopera cu cei britanici pentru a contracara mai eficient traficul de droguri.

“Am avut recent în Marea Britanie o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Criminalității Organizate – NCA, în care am discutat despre politicile implementate în Regatul Unit pentru prevenirea și combaterea traficului de droguri, cu accent pe componenta de prevenire în școli și universități”, a anunțat ministrul Predoiu, într-o declarație postată pe site-ul MAI.

“Am convenit modalități de intensificare a schimbului de informații și bune practici, sprijinirea de inițiative comune și consolidarea acțiunilor de eradicare a rețelelor de trafic. Schimbul eficient de informații poate contribui la prevenirea apariției unor amenințări în materie de securitate.

Polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate vor desfășura o misiune de sprijin operativ a autorităților britanice începând cu luna martie.

Acest tip de cooperare reprezintă o investiție în capacitatea de luptă a Poliției Române cu crima organizată, astfel încât să menținem un standard ridicat în ceea ce privește siguranța cetățenilor noștri”, a precizat ministrul român de Interne.

Pe de altă parte, ministrul Predoiu a anunțat că specialiști ai NCA vor fi cooptați pentru a participa la formarea profesională a polițiștilor români, în contextul “procesului de reformă” pe care îl parcurge Academia de Poliție din București.

“Expertiza specialiștilor din cadrul Agenției este una recunoscută în domeniu și, mai mult decât atât, NCA poate contribui la reușita procesului de reformă pe care l-am inițiat la nivelul acestei instituții de învățământ. Pe un plan mai general, reformarea și modernizarea Academiei < Alexandru Ioan Cuza > este o investiție în creșterea profesionalizării și integrității tuturor armelor din cadrul MAI”, a precizat ministrul român de Interne.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Prințul Harry marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus

Prințul Harry va marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus printr-o prezență specială la o slujbă ce va avea loc la Catedrala St....

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă