17.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentDouă tramvaie noi s-au ciocnit la ieșirea din depou

Două tramvaie noi s-au ciocnit la ieșirea din depou

Două tramvaie noi s-au ciocnit, luni dimineață, la ieșirea din depoul Militari, în timp ce urmau să intre în circulație.

Unul dintre vagoane este lovit în partea din față iar celălalt în partea din spate. Nicio persoană nu a fost rănită. În momentul accidentului, în niciunul dintre tramvaie nu se aflau călători.

Tramvaiele avariate sunt de tip Imperio, cel mai nou model din dotarea STB. Ambele ar fi de pe linia 25. Potrivit site-ului mobilitate.eu, acest model este produs de compania Astra Vagoane Arad și circulă, în București, pe liniile 41 și 25.

Tramvaie noi de acest tip circulă pe liniile 41 și 25

Din imaginile ajunse în spațiul public, niciunul dintre cele două vagoane care s-au ciocnit nu pare să fie grav avariat. Cel care a fost lovit în partea din față are parbrizul spart.

Reprezentanți ai companiei producătoare, din Arad, ar urma să fie cooptați în acțiunea de investigare a accidentului. Cei doi manipulanți vor continua să lucreze până ce, eventual, li se va stabili o responsabilitate pentru producerea accidentului.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Două recorduri istorice în Franța – Maroc! Mbappe și Bouaddi au intrat în istoria Campionatului Mondial

Kylian Mbappe și Ayyoub Bouaddi au stabilit borne impresionante chiar înainte de fluierul de start al sfertului de finală dintre Franța și Maroc.Partida dintre...

Antrenorul lui Dinamo Kiev și-a criticat echipa după remiza cu U Cluj! „Am fost prea precauți”

Igor Kostyuk a identificat principalele probleme ale formației sale după egalul fără goluri cu U Cluj din primul tur preliminar al Europa League.Dinamo Kiev...

Gigi Hadid și Bradley Cooper, apariție discretă la Paris în timpul Haute Couture Week. Cei doi au luat cina alături de Pedro Pascal

Gigi Hadid și Bradley Cooper continuă să atragă atenția la fiecare apariție publică. După ce au participat la mult comentata nuntă a lui Taylor...
Ultima oră
Pe aceeași temă