13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSocialEducațieScandal cu salariile profesorilor

Scandal cu salariile profesorilor

Pentru a acorda majorarările salariale de 16% din învățământ, amânate timp de doi ani, Guvernul are nevoie de aproximativ 3,8 miliarde lei, iar sindicaliștii amenință cu nu vor mai accepta soluții de compromis.

Președintele PNL, Florin Cîțu, susține că nu se impun majorări salariale în sistemul bugetar, pentru anul viitor.

Sindicaliștii din învățământ insistă însă pentru acordarea majorării de 16% prevăzută în Legea salarizării unitare 153/2017 și spun că nu vor accepta o nouă amânare.

“Domnul Cîțu uită să spună că dânșii, parlamentarii, au avut parte de majorări salariale. Noi nu am avut parte de creșterile prevăzute în Legea 153. Am acceptat ca medicilor să le fie acordate mai repede aceste drepturi salariale prevăzute în lege și nu regret acest lucru. Angajații din învățământ sunt singurii care nu au primit majorările salariale prevăzute de lege. Guvernanții au prorogat legea de două ori. Să înțelegem că domnul Cîțu este cuiul pentru care nu primim aceste majorări?”, a declarat, pentru cotidianul național “România liberă”, președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) “Alma Mater”, Anton Hadăr.

Acesta spune că este vorba, în medie, despre o creștere de 300 de lei a salariilor.

“Nu putem să acceptăm noțiunea de compromis. Cu siguranță, dacă nu va fi respectată legea, vom găsi metode, în condițiile epidemiologice actuale, de a declanșa conflicte de muncă. Nu este vorba de majorări impresionante. În medie, este vorba de 300 de lei în plus la salariu pentru un angajat din învățământ. Guvernanții trebuie să înțeleagă că fără investiții sistemul de educație va ajunge la pământ. Avem tineri care părăsesc sistemul, pentru a se îndrepta spre domenii cu salarii mai atractive. Un profesor debutant are în jur de 2.000 de lei și puțin, cu tot cu norma de hrană. Fără aceasta, ar avea 1.800 de lei pe lună. Un asistent universitar are în jur de 2.500 de lei și are de așteptat și cinci ani cu acest salariu, până va promova la următorul grad. Astăzi (n.r. – ieri, 8 decembrie 2021) vom avea o întâlnire cu domnul Marcel Ciolacu, încercând să găsim o soluție la acest blocaj politic. Vom solicita o întâlnire și cu președintele PNL”, ne-a mai explicat Hadăr.

O nouă lege a salarizării?

Liderul sindical spune că vor fi purtate discuții cu ministrul Muncii, în vederea modificării Legii salarizării unitare.

“Într-adevăr angajații din învățământ au fost plasați prea jos în ierarhia salariilor din sistemul bugetar. Doamna Turcan (n.r. – fostul ministru al Muncii) și-a asumat că va remedia aceste incorectitudini. Vom avea o discuție și cu domnul Budăi. Până atunci însă, guvernanții trebuie să respecte legea în forma sa actuală și să acorde majorările salariale de 16%. Se tot spune că Educația este o prioritate. Domnul ministru al Finanțelor trebuie să găsească banii necesari. De aceea și-a dorit să fie ministru”, ne-a mai spus Hadăr.

Recent, printr-un comunicat de presă comun, FNS “Alma Mater”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” au amenințat cu proteste în cazul în care guvernanții nu vor acorda majorările salariale promise, de la 1 ianuarie 2022.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

Pui vopsit, pentru a părea proaspăt. Avertismentul șefului ANPC. FOTO

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, în această dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să...
Ultima oră
Pe aceeași temă