16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieNoua structură a anului școlar

Noua structură a anului școlar

Anul școlar 2022 – 2023 nu va mai cuprinde semestre, fiind organizată pe cinci module, în timp ce elevii vor avea tot atâtea vacanțe.

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a anunţat că au reuşit să ajungă la un consens privind structura anului şcolar, formă acceptată și de reprezentanții asociațiilor de elevi.

”Este vorba despre nevoia de a alterna module de învăţare, de 6, 7, 8 săptămâni, cu module de repaus. În acest fel, putem să ne adaptăm pe specificul anului şcolar din România. Mai ales, propunerea agreată este ca şcoala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prim modul de învăţare. După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie, elevii ar urma să intre în vacanţă, la finele lunii octombrie, astfel că 24-30 octombrie să fie prima vacanţă, acordată tuturor elevilor, şi preşcolarilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Palatul Victoria, după ședința Guvernului.

De la semestre, la module

Ministrul Educației a precizat că, după această vacanţă, urmează modulul al doilea de învăţare, care se va derula până în preajma sărbătorilor de iarnă, după care va fi cea de-a doua vacanţă, 23 decembrie – 8 ianuarie.

După al doilea modul, urmează modulul 3, care ar începe pe 9 ianuarie. În premieră, acest modul se va derula până în luna februarie, când va fi a treia vacanţă, care va putea fi acordată în a doua, a treia sau a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui Inspectorat Judeţean, prin consultare cu cei implicaţi.

”Este vorba de o vacanţă de o săptămână, mobilă, în luna februarie”, a explicat Cîmpeanu.

Cel de-al patrulea modul se va derula până în preajma Sărbătorilor Pascale, atât cele catolice cât şi cele ortodoxe, în perioada 8 – 23 aprilie.

După această vacanţă urmează modulul cinci, şi ultimul, care se derulează până în data de 16 iunie.

Cea de-a cinea vacanţă este cea de vară, care va începe în data de 17 iunie şi va dura până în prima luni a lui septembrie, când începe anul şcolar 2023-2024.

Cîmpeanu a anunțat că își dorește eliminarea tezelor semestriale și realizarea unei evaluări la finele anului, dar și a uneia după vacanța de vară.

Pentru aceasta este nevoie însă de modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP).

De asemenea, șeful Educației a anunțat introducerea în calendarul școlar a “Săptămânii verzi”.

”Avem o altă noutate, pe lângă Şcoala Altfel, avem şi Şcoala Verde. Această săptămână va putea fi introdusă în structura anului şcolar 2022-2023, în modulele 4 şi 5 de învăţare, când şcolile vor avea libertatea să îşi aleagă, în funcţie şi de condiţiile climatice”, a mai spus ministrul, precizând că vor introduce în şcoli prezentări făcute de personalul abilitat să prezinte aceste elemente de mediu, într-o manieră atractivă.

Sorin Cîmpeanu a arătat că mai au în plan să introducă şi educaţia financiară, după ce Parlamentul a adoptat o lege în acest sens.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă