10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieElevii români pot urma un an de liceu în SUA

Elevii români pot urma un an de liceu în SUA

Ambasada Statelor Unite la București anunță o nouă ediție a programului FLEX, prin intermediul căruia elevii de liceu din România pot urma, gratuit, un an de studiu în SUA.

Ambasada SUA și American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) invită liceenii cu cetățenie română să participe la Programul FLEX 2024-2025. Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al SUA.

Acest program oferă liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu din SUA și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2024-2025. Participarea la Programul FLEX, aflat acum în al 8-lea an de existență în România, este gratuită.

În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării. Elevii din România au fost repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawai, Iowa și Florida.

La Programul FLEX pot participa și liceeni cu dizabilități.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă