22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSocialEducațieDeclic, petiție pentru demiterea liderilor sindicali din Educație

Declic, petiție pentru demiterea liderilor sindicali din Educație

Declic a organizat o petiție pentru demiterea liderilor federațiilor sindicale reprezentative din Educație, ca urmare a nemulțumirilor manifestate de mai mulți profesori, după anunțarea suspendării grevei din sistemul public de învățământ.

Vizați de petiția postată de comunitatea Declic sunt președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, cel al Federației Sindicatelor din Educație (FSE) “Spiru Haret”, Marius Nistor, și cel al Federației Naționale Sindicale (FNS) “Alma Mater”, Anton Hadăr.

“Liderii de sindicat din învățământ au anunțat că suspendă greva în urma unei promisiuni făcute de către Guvernul Ciucă. Nicolae Ciucă a făcut această promisiune înainte să-și dea demisia.

Liderii de sindicat Marius Nistor, Simion Hăncescu și Anton Hadăr acceptând o simplă promisiunea au trădat interesele cadrelor didactice din România.

Nu trebuie să uităm și faptul că Ministrul Educației a anunțat că nu o să fim plătiți pentru zilele de grevă.

Semnați această petiție ca să-i facem conștienți pe cei trei lideri de sindicat că ne simțim trădați”, se arată în prezentarea petiției.

Până în present, petiția a fost semnată de peste 5.000 de personae.

În sistemul de învățământ preuniversitar sunt angajați aproximativ 190.000 de cadre didactice de predare.

FSLI este cea mai mare federație sindicală din sistemul educational românesc, având, potrivit site-ului propriu, 150.526, reprezentând 51,14% din totalul angajaților din sistemul de învățământ preuniversitar.

Potrivit informațiilor obținute de “România liberă” de la profesori ai mai multor școli din țară, după dezamăgirea suspendării grevei pentru acceptarea ofertei Guvernului, numeroși angajați din sistemul de învățământ preuniversitar au ales să iasă din sindicate.

După cum a arătat publicația noastră, încă de după ultimul protest major al dascălilor, din Capitală, și negocierile de atunci dintre liderii sindicali și guvernanți, mai mulți profesori au solicitat demisiile președinților Hăncescu și Nistor, pe grupurile de comunicare internă ale sindicatelor din teritoriu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

One United Properties își umflă artificial profitul vânzând apartamentele către firmele pe care le deține. Implicat este și un bogătaș elvețian

Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu susțin că profitul dezvoltatorului pe care îl dețin, One United Properties, va fi de 525 milioane de...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă