23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialEducațieCel mai bun program educațional din UE este “Traista cu sănătate”, desfășurat...

Cel mai bun program educațional din UE este “Traista cu sănătate”, desfășurat în România

Cel mai bun program educațional din UE este “Traista cu sănătate”, desfășurat în România. Acest titlu a fost acordat de Comisia Europeană.

Programul „Traista cu sănătate” a fost desemnat câștigătorul locului 1 la categoria „Healthy Lifestyle. Cities”, în cadrul EU Health Award, acordat de Comisia Europeană în anul 2021.

În perioada 2012–2022, Fundația Tradiții Sănătoase a derulat 10 ediții ale programului școlar „Traista cu sănătate”. Nestlé România, prin inițiativa Nestlé for Healthier Kids,  susține acest program începând cu 2017. Proiectul se defășoară sub forma unui opțional în școlile și grădinițele din județul Iași.

De-a lungul celor 10 ani de program, 50.000 de copiii au beneficiat de educație pentru un stil de viață sănătos, dintre care 8.000 anul acesta.

Fundația Tradiții Sănătoase a realizat un pachet educațional unic, care cuprinde o carte cu 8 capitole, cu informații utile pentru copii și cadrele didactice, poze și fișe educaționale. Se realizează 32 de lecții săptămânale, pe parcursul unui an școlar. Aceste lecții sunt potrivite pentru copiii cu vârste între 5 și 10 ani.

24 la sută dintre elevii din România sunt supraponderali

Conform raportului pe Europa din 2022 al Organizației Mondiale a Sănătății, 24% dintre copiii de vârstă școlară din România sunt supraponderali. Dintre aceștia, 13 la sută sunt obezi. De asemenea, 55% dintre adulți se confruntă cu excesul de greutate. Pandemia SARS-CoV-2 a adăugat factori de risc și a contribuit la creșterea prevalenței obezității infantile cu un procent în fiecare an de pandemie.

În acest context, Fundația Tradiții Sănătoase a organizat la Iași Conferința “Prevenția obezității la vârsta copilăriei”, la care au participat peste 100 de cadre didactice, părinți, specialiști din sănătate și educație. Conferința a fost realizată sub egida Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, în colaborare cu alte instituții din Republica Moldova. Conferința l-a avut drept invitat special pe Mihai Morar. În cadrul evenimentului s-a lansat pachetul educațional Traista cu sănătate revizuit și adăugit.

Program educațional dedicat combaterii obezității

„După zece ani de program, suntem foarte bucuroși să observăm o diminuare a obezității infantile în școlile din Iași în care am derulat programul. Obezitatea a scăzut de la 10% la 6% în Municipiul Iași. Nu același lucru putem să spunem despre mediul rural, unde din păcate am constatat o creștere a obezității, ajungând la 12%. Fundația Tradiții Sănătoase a realizat un pachet educațional unic, care cuprinde o carte cu 8 capitole, cu informații utile pentru copii și cadrele diactice, poze și fișe educaționale, 32 de lecții săptămânale, pe parcursul unui an școlar, potrivite pentru copiii cu vârste între 5 și 10 ani”, a declarat prof. univ. dr. Veronica Mocanu, inițiatorul proiectului „Traista cu sănătate”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă