9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialEducație3.500 elevi vaccinați zilnic

3.500 elevi vaccinați zilnic

Media ultimelor zile indică 3.500 de elevi vaccinați împotriva COVID-19 într-un interval de 24 de ore, potrivit unei informări transmise de Ministerul Educației, dar cu toate acestea, noi unități școlare sunt închise și în Capitală, pentru cazuri de infectare.

Proporția elevilor vaccinați a depășit pragul de 20%, raportat la numărul total de elevi în vârstă de peste 12 ani, informează Ministerul Educației (ME), printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Conform datelor primite de la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV), în perioada 7-10 octombrie s-au vaccinat aproape 14.000 de elevi (în medie, circa 3.500 elevi/zi), a transmis ministerul de resort.

Astfel, numărul elevilor din categoria de vârstă 12-15 ani a crescut de la 51.726 la 57.288, iar pentru categoria de vârstă 16-19 ani numărul a crescut de la 180.942 la 189.318.

“Reamintim că, în prima săptămână de școală, media zilnică a fost de 1.000 elevi/zi, de 1.700 elevi/zi în cea de-a doua săptămână, 2.500 elevi/zi în cea de-a treia săptămână, ajungând, conform ultimelor raportări, la 3.500 elevi/zi. Apreciem colaborarea cu CNCAV și ne exprimăm speranța în continuarea trendului ascendent din perspectiva vaccinării în rândul elevilor, în scopul consolidării siguranței sanitare în școlile din România. Readucem aminte elevilor și angajaților din învățământ necesitatea și importanța respectării măsurilor igienico-sanitare, precum și a informării din surse oficiale cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19”, precizează reprezentanții ME.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, sâmbăta trecută, Hotărârea nr. 83 privind stabilirea unor noi categorii de produse, stocuri de urgenţă medicală de strictă necesitate, necesare pentru asigurarea monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităţilor de învăţământ.

Mai exact, a fost aprobată folosirea testelor noninvazive, pe bază de salivă, pentru elevi.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța, săptămâna precedentă, că se lucrează pentru calcularea numărului de teste noninvazive necesare.

Școli închise în Capitală

Cursurile cu prezenţă fizică sunt suspendate în nouă unităţi şcolare din Capitală din cauza infectărilor cu SARS-CoV-2, a anunţat Instituţia Prefectului, după şedinţa de luni a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Unităţile şcolare şi intervalele de suspendare a cursurilor cu prezenţă fizică sunt:

  •  Colegiul Naţional “I. L. Caragiale” – 12 – 25 octombrie;
  •  Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” – 12 – 25 octombrie;
  •  Şcoala Gimnazială nr. 307 – 12 – 25 octombrie;
  •  Şcoala Gimnazială Just4Kids – 11 – 24 octombrie;
  •  Şcoala Gimnazială nr. 195 perioada – 12 – 25 octombrie;
  •  Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” – 11 – 24 octombrie;
  •  Şcoala Gimnazială nr. 167 – 11 – 24 octombrie;
  •  Liceul Teoretic “Marin Preda” – 11 – 24 octombrie;
  •  Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” – 11 – 24 octombrie.
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă