16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSocialDirectorii școlilor, evaluați de private

Directorii școlilor, evaluați de private

Metodologia privind organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat a fost publicată în Monitorul Oficial al României.

Principala noutate introdusă de metodologia postată, ieri, și pe site-ul Ministerului Educației, este introducerea unor experți în recrutare din cadrul unor societăți private în comisia de evaluare a interviului (cea de-a doua probă).

Astfel potrivit metodologie, comisia de evaluare a probei de interviu, pentru fiecare unitate de învățământ, constituită prin decizie a inspectorului școlar general, va avea următoarea componență:

1. președinte – un inspector școlar;

2. membri:

– doi reprezentanți ai unității de învățământ, dintre cadrele didactice titulare ale unității de învățământ, aleși prin vot secret de către consiliul profesoral. Consiliile profesorale din unitățile de învățământ vor desemna cei doi membri titulari în comisie și un membru supleant;

– un reprezentant al consiliului local, desemnat prin hotărâre a consiliului local, respectiv un reprezentant al consiliului județean/ consiliului local al sectorului municipiului București, desemnat prin hotărâre a consiliului județean/local al sectorului, în cazul unităților de învățământ special, centrelor școlare pentru educație incluzivă și CJRAE/CMBRAE;

– un reprezentant al departamentului de resurse umane din cadrul companiilor mijlocii, mari și foarte mari sau un reprezentant al unei companii specializate în recrutarea resurselor umane sau un cadru didactic din învățământul superior cu competențe în management instituțional și/sau management educațional.

 

Fără manageri educaționali

O altă noutate este că nu mai este obligatoriu poziția de membru al Corpului Național de Mangeri Educaționali a celor care doresc să candideze pentru funcția de director sau director – adjunct de unitate de învățământ preuniversitară.

“Pentru a participa la concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct, cadrele didactice vor îndeplini, cumulativ, următoarele condiții:

a) Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare in conditiile art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completarile ulterioare;

b) Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;

c) Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;

d) Au calificativul „Foarte bine“ acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;

e) Nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învătământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d) din Legea nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;

g) Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

h) Nu au avut statutul de lucrător al Securității sau colaborator al Securității”, prevede articolul 3 din metodologie.

Conform Articolului 6, alineatul 1, “La toate activitățile din cadrul concursului pentru funcţiile de director şi de director adjunct, sunt invitaţi să participe în calitate de observatori:

a. câte un reprezentant al organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, care au membri în unitatea de învăţământ; pentru unităţile de învăţământ în care nu există organizaţie sindicală/nu există organizaţie sindicală afiliată la o federaţie reprezentativă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar participă cu statut de observator un reprezentant al salariaţilor de la unitatea de învăţământ pentru care se organizează concursul, ales în consiliul profesoral prin vot secret, cu majoritate simplă;

b. un reprezentant desemnat de federaţiile reprezentative ale asociaţiilor de părinţi cu activitate relevantă la nivel național. Pentru unitățile de învățământ în care nu există structură asociativă a părinților afiliată la o federaţie reprezentativă a asociaţiilor de părinţi cu activitate relevantă la nivel național, participă cu statut de observator un reprezentant al părinților din unitatea de învățământ, desemnat prin vot de Consiliul Reprezentativ al Părinților, care nu are calitatea de cadru didactic sau personal de conducere, îndrumare și control;

c. un reprezentant al elevilor, desemnat de structurile organizatorice ale elevilor reprezentative la nivel național, pentru unitățile de învățământ de nivel liceal și postliceal;

d. delegatul desemnat de cultul respectiv, în cazul liceelor, seminariilor teologice şi unităţilor de învăţământ confesional;

e. reprezentanți ai agenților economici parteneri, în cazul unităților care școlarizează în învățământul profesional și tehnic”.

La  proba scrisă, aceste structuri pot trimite cel mult câte un observator pentru fiecare 30 de candidați înscriși în centrul special de concurs.

 

Calendarul concursului

Potrivit anexei de la metodologia menționată concursul va avea următorul calendar:

– 14 septembrie – Anunțarea concursului (publicarea funcțiilor vacante pentru care se organizează concursul și a bibliografiei). Constituirea comisiei naționale, a comisiilor de organizare la nivel județean și a comisiilor de evaluare a documentelor de înscriere.

– 15 – 26 septembrie – Depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicată.

– 27 – 29 septembrie – Evaluarea dosarelor de înscriere.

– 30 septembrie – Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor.

– 1 octombrie – Depunerea solicitărilor de analiză a cauzelor și remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere în platforma informatică.

– 4-6 octombrie – Remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere.

– 7 octombrie – Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor.

– 8 octombrie – Stabilirea centrelor speciale de desfășurare a probei scrise

– 13 octombrie – Repartizarea candidaților pe centre

– 15 octombrie – Desfășurarea probei scrise

– 15 octombrie – Afișarea rezultatelor la proba scrisă

– 15-17 octombrie – Depunerea contestațiilor la proba scrisă

– 18 – 20 octombrie – Soluționarea contestațiilor la proba scrisă

– 20 octombrie – Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă

– 21 – 27 octombrie – Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare.

– 28 – 29 octombrie – Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților.

– 1 – 10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu

– 12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor

– 15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu

– 16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu

– 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ.

– 14 – 17 decembrie – Consultarea grupurilor parlamentare/reprezentanților cultelor religioase si obtinerea avizului motivat.

– 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale

– 20 – 22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022).

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă