19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialDăncilă: Datorită mobilizării MAI, am avut un Paşte liniştit

Dăncilă: Datorită mobilizării MAI, am avut un Paşte liniştit

“Este prima şedinţă de Guvern de după sărbătorile pascale şi aş vrea să le mulţumesc celor care au fost la datorie, fie că au asigurat asistenţa medicală sau siguranţa cetăţenilor. Datorită mobilizării Ministerului Afacerilor Interne am avut un Paşte liniştit, fără evenimente grave în planul ordinii publice. Manifestările publice de mare amploare, inclusiv cele religioase, s-au desfăşurat fără probleme, iar în noaptea de Înviere nu a fost semnalat niciun incendiu”, a spus Dăncilă.

Ea a precizat şi că circulaţia prin punctele de trecere a frontierei a avut o mai mare fluenţă decât în anii trecuţi, arătând că aceasta reprezintă un “pas înainte”.

“Ştiu că prioritatea tuturor a fost prevenirea unor situaţii de pericol pentru cetăţeni şi consider că acest obiectiv a fost atins”, a conchis premierul.

Cele mai citite

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă