12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSocialCum a ajuns o pictură murală de mari dimensiuni să fie inaugurată...

Cum a ajuns o pictură murală de mari dimensiuni să fie inaugurată la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”

O pictură murală de mari dimensiuni, realizată voluntar de artistul plastic Lavinia Falcan, va fi inaugurată miercuri la Centrul de cardiologie de la Spitalul Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghele”.

Peretele de beton de lângă clădirea centrului este decorat cu o pictură murală de peste 80 de metri pătraţi, Lavinia Falcan, masterandă a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, reinventând complet acest spaţiu.

“Lucrarea este apreciată unanim de toţi cei care trec pragul Centrului de cardiologie, fie ei pacienţi sau personal medical, spaţiul adiacent unităţii medicale fiind acum complet reinventat şi transformat într-o oază de lumină şi culoare de talentul artistei Lavinia Falcan. După expoziţii şi participări de succes la numeroase concursuri internaţionale, dar şi numeroase lucrări de artă realizate şi expuse în toată lumea (New York, Miami, Monaco, Paris, Bristol, Praga), Lavinia Falcan a ales acum să contribuie pro bono la proiectul Centrului de cardiologie de la Spitalul Clinic Prof. Dr. Theodor Burghele”, se arată într-un comunicat remis presei de unitatea sanitară, potrivit agerpres.ro.

O pictură murală de la spitalul „Prof. Dr. Theodor Burghele” va fi inaugurată aici miercuri după ce centrul fusese modernizat recent

Centrul de cardiologie a fost modernizat, fiind inaugurat în luna iunie după ce a fost dotat pentru a asigura activităţile ambulatorii de specialitate la un nivel ridicat.

Valoarea totală a investiţiei a depăşit 150.000 de euro, fondurile fiind asigurate aproape integral prin contribuţii private ale sponsorilor.

În ce spitale din București și Ilfov se face testare Covid-19

În ce spitale din București și Ilfov se face testare Covid-19. Minsterul Sănănății a dat publicității lista spitalelor din București și Ilfov unde se putem face test Covid dacă bănuim că am fost infectați. Bucureștenii și locuitorii județului Ilfov care suspectează o infecție cu virusul SARS-CoV-2 au posibilitatea, începând de duminică, 23 ianuarie, să meargă singuri și să se testeze. Centrele de testare sunt dechise în cadrul mai multor spitale din Capitală și din Ilfov, fără a mai fi nevoiți să aștepte – uneori chiar și trei zile – ambulanța la domiciliu.

Ministerul Sănătăţii a decis, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, să înfiinţeze centre de recoltare a probelor biologice de la pacienţii simptomatici COVID la mai multe spitale din Capitală şi judeţul Ilfov. Practic, sine are simptome și crede că ar fi infectat cu Covid, nu mai trebuie să solicite Ambulanța la domiciliu pentru efectuarea testlui, ci se poate deplasa la spital.

Până acum, românii care bănuiau că sunt infectați cu Covid sunau la Ambulanță și solicitau testare la domiciliu. În ultima vreme, însă, numărul acestora a crescut atât de mult încât medicii nu au mai făcut față. Prin urmare, oamenii erau nevoiți să aștepte și câte trei zile pentru a afla dacă sunt sau nu bolnavi de Covid.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...

Ceremonia de finalizare a studiilor: Tradiții și simboluri ale maturității academice

Momentul absolvirii marchează o etapă definitorie în viața oricărui student, fiind punctul culminant al anilor de studiu și dedicare. Este ziua în care tradiția...

Hezbollah: Locuitorii strămutați israelieni se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul

Şeful grupării insurgente libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat luni că locuitorii din nordul Israelului care s-au refugiat în alte zone din ţară...
Ultima oră
Pe aceeași temă