12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialCu sau fără Legea carantinei, putem avea o nouă stare de urgență

Cu sau fără Legea carantinei, putem avea o nouă stare de urgență

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că “deocamdată” nu este necesară reinstituirea stării de urgență în România, dar că o asemenea variantă poate fi analizată dacă epidemia de coronavirus se va agrava în România.

Ministrul Tătaru a precizat că o asemenea propunere va veni, dacă va fi cazul, de la Ministerul Sănătății, pe care îl conduce, către Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), condus de premierul Ludovic Orban, iar dacă va fi aprobată în CNSU, propunerea de reinstituire a stării de urgență va fi trimisă către președintele României.

Pentru prelungirea stării de alertă, acum în vigoare, este necesară decizia premierului Orban, iar pentru reinstaurarea stării de urgență ar fi necesară decizia șefului statului.

Ministrul Nelu Tătaru s-a remarcat deja, pe timpul celor două luni cât România a fost în stare de urgență, din martie până în mai, prin măsurile ferme adoptate în domeniul sanitar, inclusiv prin schimbarea unor directori și prin introducerea managementului militar la mai multe spitale civile. Dreptul ministrului Sănătății de a numi și de a revoca manageri de spital a încetat la expirarea stării de urgență.

Pe de altă parte, Opoziția parlamentară acuză PNL că a profitat de starea de urgență pentru a face achiziții, din bani publici, fără licitație. O ilustrare a acestei situații este ancheta desfășurată în prezent la compania de stat Unifarm, anchetă în cadrul căreia fostul director general al Unifarm este acuzat de luare de mită.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă