25.7 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSocialControale inopinate la cluburi de noapte şi discoteci

Controale inopinate la cluburi de noapte şi discoteci

Reprezentanţii IGSU au derulat, în acest sfârşit de săptămână, în judeţele Iaşi şi Cluj şi în Bucureşti, controale inopinate în 40 de cluburi, discoteci şi săli de evenimente pe linia prevenirii supraaglomerării, în urma cărora au dispus suspendarea activităţii pentru 60 de zile în cazul a patru unităţi şi sancţionarea acestora cu amendă de 100.000 de lei, a anunţat, duminică, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

„Am solicitat colegilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să organizeze ample acţiuni de verificare în ceea ce priveşte zonele cu aglomerări mari de persoane, cum ar fi discoteci, cluburi, săli de evenimente. Am urmărit două aspecte principale, fără să ne limităm la ele, primul fiind excederea numărului persoanelor aflate în interior, comparativ cu numărul permis în documentele amplasamentului, iar al doilea fiind accesibilitatea neîngrădită la ieşirile de urgenţă”, a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă la sediul MAI, scrie Agerpres.

Adjunctul inspectorului general al IGSU, generalul de brigadă Benone-Gabriel Duduc, a prezentat un scurt bilanţ al controalelor efectuate la cele 40 de unităţi.

„În noaptea de vineri, 11 noiembrie, şi sâmbătă, 12 noiembrie, au fost organizare controale inopinate, coordonate la nivel naţional, în două judeţe Cluj şi Iaşi şi, respectiv, în municipiul Bucureşti. Acţiunea a vizat obiective cu aglomerări de persoane, scopul urmărit fiind acela de verificare a respectării numărului de utilizatori şi accesibilitatea căilor de evacuare. În acţiune a fost implicat personal din alte 15 judeţe limitrofe zonelor de competenţă menţionate. Au fost controlate 40 de obiective. În urma acţiunii, la patru dintre aceste obiective, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, prin depăşirea numărului de utilizatori, a fost aplicată amendă în valoare de 100.000 de lei, ca sancţiune principală, şi sancţiunea complementară a opririi funcţionării pentru o perioadă de 60 de zile, sancţiune prevăzută de Legea 307 privind apărarea împotriva incendiilor”, a precizat generalul Duduc.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Furtunile au lăsat în urmă pagube în zeci de localități: sute de copaci căzuți și gospodării inundate

Salvatorii au fost mobilizați în 31 de localități din 16 județe, precum și în municipiul București, pentru înlăturarea efectelor produse de vijelii și ploi...

Jennifer Lopez dezvăluie ce consideră cu adevărat atrăgător la un bărbat: „Asta este cu adevărat sexy”

Jennifer Lopez a surprins publicul prezent la prezentarea de modă Dolce & Gabbana, desfășurată joi la Taormina, în Sicilia, după ce a vorbit despre...

Rusia intensifică atacurile în Ucraina: porturile din Odesa, lovite de Moscova

Războiul dintre Rusia şi Ucraina continuă cu noi atacuri asupra infrastructurii strategice. Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că armata sa a lovit...
Ultima oră
Pe aceeași temă