22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSocialComisia Europeană se pregătește să impună încărcătorul universal

Comisia Europeană se pregătește să impună încărcătorul universal

Comisia Europeană este aproape de finalizarea unui proiect de reglementare pentru impunerea unui încărcător de telefon universal, a declarat luni vicepreşedinta sa însărcinată cu politica de concurenţă, Margrethe Vestager, relatează AFP preluată de Agerpres.

„Să ai un încărcător universal care se poate cumpăra independent de marca telefonului permite economisirea de resurse şi simplificarea lucrurilor”, a declarat comisarul european pentru Franceinfo.

„Ne aflăm în ultima linie dreaptă pentru a da tuşa finală acestui proiect. Nu cunosc calendarul cu exactitate, dar credeţi-mă, suntem în ultima fază”, a adăugat ea.

În ianuarie 2020, eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie neconstrângătoare în favoarea unui încărcător universal pentru telefoanele mobile în Europa, în numele drepturilor consumatorilor şi mediului.

Ei au cerut atunci o legislaţie europeană în termen de şase luni, dar s-au lovit de mari reticenţe din partea industriei, cu Apple în frunte.

„Acest tip de normă este genul de lucruri la care putem şi trebuie să ne aşteptăm în Europa, noi toţi cetăţeni europeni şi utilizatori ai acestor diferite echipamente”, a mai spus Margrethe Vestager luni, insistând asupra cantităţii mari de încărcătoare depăşite stocate în gospodării.

Întrebată despre intrarea în vigoare a planului european pentru impunerea de noi constrângeri marilor giganţi din domeniul digital, comisarul european a afirmat că îşi pune speranţele în preşedinţia franceză a UE, în primul semestru a lui 2022.

Citește și: Te-ai săturat să cari încărcătorul după tine? Se schimbă standardele în telefonia mobilă!

Cele mai citite

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, în urma unei plângeri depuse de un membru al echipei de...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă