12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialCNA va monitoriza modul cum este mediatizată campania de vaccinare împotriva Covid

CNA va monitoriza modul cum este mediatizată campania de vaccinare împotriva Covid

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a anunțat, marți, că va monitoriza modul cum va fi mediatizată, în România, campania de vaccinare împotriva Covid.

Astfel, în ședința de marți, 22 decembrie, Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat Instrucţiunea CNA nr. 5 din 22.12.2020, referitoare la desfăşurarea în audiovizual a campaniei de informare şi comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19.

“În acest context, Consiliul aminteşte radiodifuzorilor obligaţia respectării prevederilor legislaţiei audiovizualului privind informarea corectă a publicului în emisiunile informative şi de dezbatere în care sunt abordate teme ce au legatură cu vaccinarea împotriva COVID – 19 şi le solicită să trateze cu maximă atenţie şi responsabilitate acest subiect. În vederea respectării dispoziţiilor Legii audiovizualului şi Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, menţionăm că CNA, în calitatea sa de garant al interesului public, va monitoriza cu celeritate modul în care este reflectată în spaţiul audiovizual campania privind vaccinarea împotriva COVID-19 în România”, anunță comunicatul CNA.

Potrivit acestei surse, una dintre obligațiile instituțiilor media va fi aceea de a oferi informaţii “preluate din surse oficiale şi surse de încredere, naţionale şi internaţionale”. De asemenea, se are în vedere “combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe reţelele de socializare”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă