27.8 C
București
vineri, 18 iulie 2025
AcasăSocialCâte gropi are România? 80 de kilometri pătrați

Câte gropi are România? 80 de kilometri pătrați

Lucrările de plombare a gropilor sunt proiectate pentru o suprafaţă totală de 619.040 de metri pătraţi, din care au fost realizate până în prezent lucrări de reabilitare pe 24.195 de metri pătraţi. „Rezultă o suprafaţă cu gropi de 594.000 mp, care – potrivit normativelor actuale de echivalare – se împarte la 7.000 şi avem, astfel, puţin peste 80 de kilometri pătraţi de gropi”, au explicat, pentru Mediafax, reprezentanţii CNAIR.

Cele mai mari suprafeţe cu gropi se întâlnesc – potrivit statisticii CNAIR – pe şoselele desrevite de Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov (200.000 mp), Iaşi (192.780 mp), Bucureşti (76.290 mp) şi Cluj (55.850 mp). Cele mai mici suprafeţe cu gropi sunt la administratorii din Timişoara (17.640 mp), Constanţa (25.030 mp) şi Craiova (51.450 mp).

„În perioada 1 aprilie – 30 iunie, la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţiile Regionale, se va desfăşura programul de punere în ordine a infrastructurii rutiere la încheierea sezonului rece (reparaţii curente). Tipurile de lucrări de întreţinere curentă cuprind lucrări la partea carosabilă, întreţinerea platformei drumului, toaletări şi igienizări, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului, lucrări privind întreţinerea plantaţiilor rutiere, lucrări de întreţinere curentă a podurilor, pasajelor, podeţelor şi tunelurilor, cât şi lucrări care vizează siguranţa circulaţiei”, se arată într-un comunicat al CNAIR.

„Ponderea cea mai mare o vor avea lucrările la partea carosabilă: plombări de gropi, repararea suprafeţelor burduşite, badijonări pe suprafeţele poroase, colmatări fisuri la îmbrăcăminţi asfaltice, dar şi colmatari crăpături şi rosturi la îmbrăcăminţi cu lianţi hidraulici”, se menţionează în comunicat.

În anul 2018, pentru programul de reparaţii şi întretinere a autostrăzilor şi drumurilor naţionale sunt alocaţi aproximativ 120 de milioane de lei. „Precizăm că reparaţiile periodice, care constau în prinicipal în aşternerea de covoare bituminoase, vor demara în luna iunie 2018, când se vor finaliza procedurile de achiziţii publice aferente”, mai arată CNAIR.

Cele mai citite

Cum îți poate transforma un simplu zâmbet relațiile și cariera

Știai că prima impresie se formează în mai puțin de 7 secunde? În acest timp scurt, zâmbetul tău poate spune o poveste întreagă. Poate...

Microsoft concediază până la 200 de angajați în România. Compensații financiare pentru cei afectați

Gigantul american Microsoft va disponibiliza între 150 și 200 de angajați din România, ca parte a unei noi runde de concedieri la nivel mondial.Printre...

Incendiu puternic la un magazin din București: zeci de persoane evacuate, fără victime

Un incendiu de amploare a izbucnit vineri într-un magazin situat pe Șoseaua Virtuții din Capitală, existând riscul ca focul să se extindă și la...
Ultima oră
Pe aceeași temă