18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialCalendarul înscrierilor la grădiniță

Calendarul înscrierilor la grădiniță

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a stabilit programul înscrierilor în învăţământul preşcolar, urmând astfel ca reînscrierea copiilor care frecventează grădiniţa în acest an şcolar şi vor continua şi în anul şcolar 2018-2019 să se facă începând cu data de 7 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniţi să se desfăşoare din 21 mai.

Potrivit MEN, înscrierea copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani va avea loc în două etape, succesiv, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.

Astfel, reînscrierea copiilor care frecventează grădiniţa în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2018-2019 va începe în data de 7 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniţi se va desfăşura din 21 mai.

Orarul reînscrierilor şi înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat în fiecare grădiniţă, inclusiv pe site-ul acesteia şi eventual pe site-urile inspectoratelor şcolare.

Reprezentanţii ministerului precizează că ocuparea locurilor, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, întâi grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.

Dacă numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate criteriile de departajare precum existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi, existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte, existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă, existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, acestea fiind criteriile generale de departajare.

Dacă acestea au fost epuizate, se vor aplica criteriile specifice de departajare, stabilite de fiecare unitate de învăţământ.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă