14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialAvocatul Poporului va beneficia de pensie specială

Avocatul Poporului va beneficia de pensie specială

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi pentru modificarea art.16 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, a fost adoptată în plenul Senatului cu 94 de voturi „pentru” şi 13 abţineri.

„Avocatul Poporului, precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului, îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate, beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor CCR, potrivit art 71 (2) din Legea nr 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, republicată, cu modificările ulterioare. Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”, se arată în proiectul de lege adoptat de Senat.

De asemenea, potrivit iniţiativei adoptate, „pensia de serviciu a Avocatului Poporului se cumulează în raport cu indemnizaţia judecătorilor CCR şi se impozitează potrivit legii”.

Articolul 71 din legea privind organizarea CCR prevede: „Judecătorii Curţii Constituţionale cu o vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani, indiferent de vârstă şi de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea menţionată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăşi. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile aferente ale judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcţia de judecător după data stabilirii acesteia. În ipoteza în care calitatea de pensionar a fost dobândită înainte de intrarea în exerciţiul mandatului, pensia aflată în plată se recalculează potrivit prevederilor alin. (1)”.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor pe 13 iunie, Senatul având rol de for decizional în acest caz. Legea urmează să ajungă la preşedintele României pentru promulgare.

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă