3.1 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021
AcasăSocialAjutoarele sociale blochează dezvoltarea localităților rurale

Ajutoarele sociale blochează dezvoltarea localităților rurale

Cazul comunei vâlcene Bărbătești e cunoscut. Primarul Constantin Banacu a convins un om de afaceri să înființeze în localitate o fabrică de confecții prin care să se creeze noi locuri de muncă. Afacerea a fost pusă la punct cu tot ce presupunea, investiții în spații de producție, echipamente, rețele de utilități, dar lucrurile s-au blocat din cauză că localnicii nu vor să muncească. Din cele 300 de locuri de muncă, au fost ocupate mai puțin de 30 și, în aceste condiții, fabrica a fost desființată, pentru că localnicii se mulțumesc cu ajutoarele sociale pe care le încasează în schimbul celor câteva ore de muncă în folosul comunității.

Situații similare sunt în foarte multe localități din întreaga țară. În toate aceste cazuri sunt blocate orice șanse de dezvoltare a acestora prin înființarea de mici afaceri în domeniul producției, care să creeze locuri de muncă și să aducă bani la bugetul localităților.

„Vrem să muncim, dă, Doamne, să nu găsim!“

O astfel de situație este și în Târgu Bujor, un oraș aproape rural din județul Galați, deoarece, cu excepția bugetarilor, majoritatea localnicilor se ocupă cu agricultura.

Din 2012, Tg. Bujor este condus de Laurențiu Gâdei, un primar tânăr, care încearcă să resusciteze economia locală prin susținerea dezvoltării unor mici capacități de producție, însă lenea localnicilor este mai puternică decât primarul. La Umbrărești, un sat component al orașului, a fost înființată o ciupercărie. Deși se oferă 7 lei pe oră, ceea ce, la un  program de lucru în regim de 8 ore, ar însemna un salariu 1.400 de lei pe lună, localnicii nu au vrut să se angajeze și au fost aduși muncitori care fac naveta de la 18 km distanță. Primarul din Tg. Bujor a postat pe Facebook că nu își poate explica refuzul localnicilor de a avea un loc de muncă, deși în campania electorală asta îi cereau, locuri de muncă: „Un paradox greu de înțeles! Locuri de muncă? Ciupercăria din Umbrărești recoltează cu lucrători din Jorăști. Din comunitatea noastră nu vrea nimeni. E greu de înțeles și acceptat, e posibil să nu fie persoane fără loc de muncă sau fără nevoi financiare!? Paradox european… Vrem să muncim, dă Doamne să nu găsim!”, a postat Laurențiu Gâdei.

Nici tinerii din sate nu mai vor să muncească

Se pare că la sate a apărut un cult al ajutoarelor sociale, pentru că nici tinerii aflați la vârsta la care ar trebui să învețe o meserie nu vor să muncească. Șantierul Naval „Damen” din Galați are de câteva luni un anunț prin care a oferit spre angajare 217 posturi de ucenici în meseriile de lăcătuşi şi sudori prin cursuri de calificare de 6 luni. Administrația șantierului naval a efectuat deplasări în comunele din județ pentru a le prezenta tinerilor avantajele, dar de la o lună la alta anunțul e repetat identic, pentru că nu vin tineri care să vrea să se califice. Situația a fost discutată recent și la Comisia de Dialog Social de la Prefectura Galați, la care concluzia a fost că peste 80% dintre gălățenii fără un loc de muncă trăiesc în mediul rural, dar preferă ajutoarele sociale în loc să lucreze. „Ştiu companii, inclusiv Damen, care fac deplasări în mediul rural pentru a atrage forţă de muncă, le oferă plata transportului şi salarii cât de cât bune, dar oamenii preferă să nu se angajeze”, a declarat viceprimarul Galațiului, Sorin Enache.

Nici Șantierul Naval „Vard” din Brăila nu găsește tineri pe care să îi califice în construcții navale, deși are de doi ani o campanie de angajări, inclusiv în satele brăilene. Soluția pentru lipsa forței de muncă vine tot „din import”. Surse din Șantierul Naval „Damen” ne-au declarat că în aprilie vor veni să lucreze la Galați 200 de navaliști din Vietnam.  

Cele mai citite

Erdogan: „Sper ca lira turcească să se stabilizeze în curând”

Președintele turc, Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că speră că ratele de schimb valutar să se stabilizeze în scurt timp și a promis din...

Bărbat înarmat cu pistol încărcat, într-un avion ce a zburat către SUA

Un bărbat călătorit cu avionul din Barbados la Miami, statul Florida, cu un pistol încărcat în buzunar, a potrivit presei de peste ocean. Pasagerul a...

Djokovic: „Nu știu dacă voi participa la Australian Open”

Novak Djokovic, liderul ATP, declară: "Nu știu dacă voi participa la Australian Open". Organizatorii Australian Open au impus condiţia vaccinării anti-Covid pentru jucătorii şi jucătoarele...
Ultima oră
Pe aceeași temă