12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSănătateSpecialități medicale în cadrul centrului Alma Clinic - Suceava -

Specialități medicale în cadrul centrului Alma Clinic – Suceava –

In societatea actuala, serviciile medicale sunt absolut necesare. De aceea, Alma Clinic a venit in sprijinul sucevenilor cu un centru specializat în acest sens. Vorbim de o clinica medicala ce și-a deschis porțile în luna martie a anului 2018, venind în ajutorul celor care se confruntă cu varii probleme de sănătate. Se dedică astfel publicului larg și pune la dispoziția acestuia serviciile medicale prestate în conformitate cu normele și standardele de siguranță și igienă.

Alma Clinic s-a impus într-o perioadă relativ scurtă de timp printr-o echipă de specialiști în domeniul medical, caracterizați de profesionalism si determinare, dar și prin aparatura de ultima generatie de care dispune. Pacienții pot beneficia de consultații, analize medicale, servicii de diagnosticare și tratamente în regim ambulatoriu.

Alma Clinic – obiective și țeluri

Rolul acestei clinici este unul bine conturat, constituind o alternativă privată la piața serviciilor medicale disponibile pe raza județului Suceava. Prezintă, de altfel, o abordare diferită in comparatie cu alte centre medicale, având ca obiectiv fundamental posibilitatea de a oferi pacientilor accesarea  unor servicii medicale la standarde europene.

Această clinică a luat ființă având ca țel principal grija pentru sănătatea oamenilor, respectiv prestarea unor servicii impecabile vizavi de domeniul medicinii.

Dat fiind faptul ca medicina este un domeniu in continua dezvoltare, specialiștii Alma Clinic se adaptează cu succes noilor descoperiri, oferind astfel servicii medicale îmbunătățite. Prin urmare, orice pacient are posibilitatea de a preveni, respectiv de a  trata afecțiuni și boli dintre cele mai comune sau mai puțin întâlnite. Personalul din cadrul clinicii se dedică zi de zi, trup și suflet, sănătății – comoara cea mai de preț a fiecărui om.

Scopul principal al clinicii este acela de a oferi directiile necesare in vederea diagnosticarii si tratarii afectiunilor pacientilor.

Specialitati medicale disponibile in centrul medical Alma Clinic

Din dorința de a oferi diversitate, Alma Clinic colaboreaza cu personal medical din Suceava si Iasi  oferind servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru 14 specialități: Alergologie, Cardiologie, Chirurgie Vasculara, Dermatologie, Diabetologie, Gastroenterologie, Endocrinologie, Ginecologie, Medicina interna, Nefrologie, Neurologie, Ortopedie, Pneumologie si Urologie.

In ceea ce priveste personalul medical, Alma Clinic colaboreaza cu medici experți, pe care îi recomandă experiența și cunoștințele de specialitate în domeniile în care activează. Medicii  din  cadrul Alma Clinic  utilizeaza cu profesionalism aparatura medicală de ultimă generatie din dotare, aceasta reprezentand un element indispensabil in diagnosticarea cat mai corecta a pacientilor.

Starea de sanatate trebuie să fie o prioritate pentru fiecare, iar Alma Clinic își oferă susținerea în acest sens prin serviciile medicale complete și complexe pe care le prestează în centrul localizat în orașul Suceava, Str. Vasile Alecsandri, Nr.8, parter.

Oamenii care se confruntă cu simptome de orice fel sau care semnalează prezența unei afecțiuni în organism găsesc sprijinul medical necesar în această unitate medicală. Recomandarea specialiștilor este de a efectua în mod regulat analize medicale uzuale, respectiv la intervalul recomandat pentru fiecare categorie de vârstă în parte.

Efectuarea analizelor la Alma Clinic presupune recoltarea de probe biologice esențiale, ce vor oferi informații necesare in stabilirea unui diagnostic concret. Dotările moderne ale laboratorului, impreuna cu pregatirea corespunzatoare a personalului sunt elementele cheie in elaboararea unor rezultate satisfacatoare.

Numărul de contact al clinicii este 0374 825 700, la care cei interesați pot apela pentru o programare. Pe site-ul www.almaclinic.ro se găsesc atât lista completă de servicii disponibile în clinica din Suceava și Fălticeni, dar și alte informații utile pentru public.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă