Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sorina Pintea: Când spui Institutul Clinic Fundeni, spui viaţă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat miercuri că faptul că se poate vorbi despre performanţă la Institutul Clinic Fundeni înseamnă că "sistemul de sănătate din România ne poate încuraja să avem încredere".

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 03.10.2018 - 14:12

"Faptul că putem vorbi despre performanţă la Institutul Clinic Fundeni înseamnă că într-adevăr sistemul de sănătate din România ne poate încuraja să avem încredere şi să mergem mai departe. (....) Când spui Fundeni, spui Eugen Proca, spui profesor Sinescu, spui profesor Irinel Popescu, ca să mă refer doar la cei care sunt lângă mine. Dar în primul rând spui viaţă. (...) Vreau să vă asigur că Ministerul Sănătăţii este un partener loial şi de încredere atât al medicilor, cât şi al pacienţilor", a spus Pintea la Conferinţa-dezbatere "Institutul Clinic Fundeni - unitate strategică în dezvoltarea sistemului public medical românesc. Institutul Clinic Fundeni în Anul Centenarului Marii Uniri".

Consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale Diana Păun a afirmat că IC Fundeni se poate mândri cu o activitate încununată de rezultate de excepţie atât în plan medical, cât şi în planul cercetării medicale.

"Viitorul în medicină înseamnă inovare şi orientare către tendinţele europene şi internaţionale. (...) Medicina românească la Centenar înseamnă deopotrivă tradiţie şi modernitate ori Institutul Clinic Fundeni constituie un bun exemplu al îmbinării celor două cu o tradiţie de aproape 6 decenii de activitate în slujba pacientului şi cu o viziune orientată către prevenţie, către standarde internaţionale de diagnostic şi tratament al pacienţilor", a arătat Păun.

"Am putut să arăt că se pot face lucruri alături de oameni minunaţi care lucrează la noi în spital. Unitatea este un element de bază. Institutul Clinic Fundeni este un centru de excelenţă în medicina românească şi este un centru strategic pentru că suntem formatori şi de şcoală medicală românească, cât şi de cadre medicale, dar şi medici care tratează foarte mulţi pacienţi în ţară", a afirmat managerul instituţiei, Carmen Orban.

Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Laszlo Attila, a spus că fiecare sistem sanitar ar trebui să arate ca o piramidă, iar Institutul Clinic Fundeni este în vârful acestei piramide.

"În foarte multe domenii este deschizător de drumuri, formator de opinie, formator de curente în tot ceea ce face din 1959 încoace şi mai ales în ultima perioadă", a spus Attila.

Preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor, Florin Buicu, a declarat că excelenţa trebuie răsplătită.

"Dacă în sistemul de sănătate eforturile prin programul de guvernare au însemnat creşterea veniturilor medicilor, va trebui împreună că găsim un mecanism prin care excelenţa să poată fi răsplătită, astfel încât pe de o parte nu ne mai pleacă medicii din România, dar să încercăm să ţinem şi vârfurile şi excelenţa în România şi să găsim un mecanism prin care această excelenţă să fie răsplătită", a spus Buicu.

"Institutul Clinic Fundeni nu are o tradiţie foarte mare, a fost înfiinţat în urmă cu 59 de ani, dar de la bun început a vrut altceva. Fiecare clinică a fost încadrată cu cele mai remarcabile personalităţi ale medicinei româneşti, în aşa fel încât de la început fiecare clinică din fostul spital Fundeni a însemnat o clinică coordonatoare în specialitatea pe care o practica în medicina românească. Practic, în momentul de faţă fiecare clinică a progresat foarte mult. În IC Fundeni veţi găsi multe clinici de excelenţă, staţii terminus în medicina românească clinică, care în patologia pe care o abordează nu au nevoie efectiv să trimită pacienţi din România pentru diagnostic sau diverse forme de tratament în diverse ţări ale Europei sau în afara Europei", a susţinut profesorul Ioanel Sinescu.

Profesorul Irinel Popescu a spus că IC Fundeni este singurul spital din România care se află într-un proces de acreditare al Ministerului Cercetării.

"Această chirurgie de excelenţă a fost obiectivul pe care ni l-am propus pe care atât cât s-a putut în limitele condiţiilor actuale pentru că ştim cu toţi am putut să o dezvoltăm dar care cred eu dat fiind şi aceste condiţii a înregistrat destule succese. În opinia mea, extinderea terapiei intensive este o maximă urgenţă pentru IC Fundeni. IC Fundeni este singurul spital din România care se află într-un proces de acreditare al Ministerului Cercetării şi este pe cale să devină o unitate acreditată a Ministerul Cercetării", a susţinut Popescu.

Comentarii

loading...

Ziarul PDF

AD