20.6 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSănătatePreședintele Senatului, Anca Dragu, are rezerve cu privire la pașaportul de vaccinare

Președintele Senatului, Anca Dragu, are rezerve cu privire la pașaportul de vaccinare

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, duminică seară, că nu susţine ideea introducerii unui paşaport de vaccinare anti – COVID în România.

„Nu cred că vom trece la acest paşaport Covid -19. Personal, nu susţin un asemenea demers”, a declarat Anca Dragu la postul de televiziune Antena 3.

Anca Dragu a precizat însă că responsabilitatea individuală a cetățeanului înseamnă inclusiv decizia de a se vaccina.

„Cred că fiecare dintre noi este responsabil şi, ca atare, această responsabilitate înseamnă inclusiv să ne vaccinăm şi să luăm toate măsurile privind mască, distanţare, aşa mai departe şi pe măsură ce vom avea un număr cât mai mare de persoane vaccinate cred că vom putea considera pandemia spre final. De fapt, asta este miza în toată această discuţie economică, în ce măsură vom scăpa rapid de pandemie, până după jumătatea anului, să zicem că avem un număr însemnat de populaţie deja vaccinat, şi în România şi în alte ţări europene, astfel încât activitatea economică să îşi reia cursul normal”, a explicat Anca Dragu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă