19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSănătatePeste jumătate dintre deținuți nu vor să se vaccineze. Gardienii se consideră...

Peste jumătate dintre deținuți nu vor să se vaccineze. Gardienii se consideră în pericol

Dintre persoanele aflate în detenție în penitenciarele din România, peste jumătate nu vor să fie vaccinate anti – Covid, a anunțat, marți, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Din această Federație fac parte polițiștii de penitenciare.

“Din cei 22.500 de deţinuţi din sistemul penitenciar, doar 9.000 şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina”, anunță un mesaj postat pe internet de FSANP. 

“N-a avut cine să discute cu deţinuţii şi să îi determine să se vaccineze. O lipsă de interes care ne va costa. Cine va răspunde pentru aceste dezinteres?”, se întreabă conducerea FSANP.

Potrivit acestei surse, deținuții care acceptă să se vaccineze ar urma să fie imunizați cu produsul Johnson&Johnson.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă