16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSănătateO nouă metodă de analiză a tomografiilor poate anticipa riscul de infarct

O nouă metodă de analiză a tomografiilor poate anticipa riscul de infarct

Procedura, creată de echipe de la Universitatea Oxford, instituţii din Germania şi Statele Unite, foloseşte algoritmi pentru a examina stratul de grăsime din arterele coronare prin analiza unei tomografii cardiace.

Inflamarea arterelor reprezintă un semn timpuriu de avertizare pentru circa 30% din cazurile de infarct, consideră cercetătorii.

“Dacă este posibil să identifici inflamaţia din arterele coronare, atunci poţi preciza care anume artere… vor cauza infarctul”, spune Charalambos Antoniades, profesorul de medicină cardiovasculară la Oxford.

“Cu noua tehnologie pe care o avem la dispoziţie putem obţine acest lucru analizând simple tomografii”.

Cea mai mare parte dintre atacurile de cord sunt cauzate de o placă de grăsime la nivelul arterei, care întrerupe fluxul de sânge.

În prezent, tomografia poate indica medicului dacă o arteră a devenit deja mai îngustă din cauza grăsimii.

Cu ajutorul noii tehnologii, pentru care cercetătorii speră să obţină autorizaţiile necesare atât în Statele Unite cât şi în Europa în decurs de un an, medicii vor putea prezice care anume artere sunt în pericol de a se îngusta.

“Putem spune… arterele dumneavoastră sunt inflamate şi se vor îngusta pe parcursul viitorilor cinci ani. Aşa că puteţi începe să aplicaţi măsurile de prevenţie pentru a evita formarea plăcilor”, spune Antoniades.

Bolile coronariene şi accidentele vasculare cerebrale sunt principalele cauze de deces la nivel global.

“Deşi nu am estimat numărul exact al atacurilor de cord pe care le putem preveni, va fi posibil să identificăm cel puţin 20 sau 30 de procente dintre persoane înainte de a suferi un astfel de atac”, spune Antoniades.

O companie care colaborează cu Universitatea Oxford dezvoltă în prezent un serviciu care poate analiza orice tomografie din lume în circa 24 de ore.

Cercetarea a fost publicată în revista medicală The Lancet, la sfârşitul lunii august.

Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă