Primarul Capitalei, Nicușor Dan a explicat, duminică, noțiunea de carantină pe o stradă sau pe grupuri de străzi.
Potrivit primarului, o asemenea propunere s-ar putea lua în calcul în momentul în care pe o anumită stradă din București s-ar înregistra un focar de infectare cu coronavirus. În acel moment, accesul pe acea stradă ar putea fi blocat, iar intrarea și ieșirea zonă ar deveni permise doar pentru persoanele cu “nevoi speciale”.
Măsura de interdicție a circulației pe o stradă sau pe un grup de străzi ar fi aplicată cu ajutorul forțelor de ordine. “Nu s-a pus problema carantinei la nivel de sector. Suntem într-o ipoteză – pe o stradă, două, un grup de străzi, există expertiză la nivelul forțelor de ordine cum să împiedici deplasarea”, a spus Nicușor Dan.
“Avem 1500 de oameni”, a precizat primarul Nicușor Dan, el referindu-se la angajați ai Poliției, ai Jandarmeriei și ai “celor șapte Poliții Locale” din București – de la Capitală și de la cele șase sectoare.
O ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență va avea loc luni, 2 noiembrie, sub conducerea noului prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu.