,,Uitați despre cum ne putem trata sau cum ne putem vaccina împotriva acestuia. Nimic din toate acestea nu contează cu adevărat dacă putem avea răspunsul la o întrebare simplă: cum o transmitem? Pentru că dacă putem tăia lanțurile de transmisie, putem aduce pandemia sub control – așa cum au făcut alte țări, din Vietnam în Noua Zeelandă. ”Se arată într-o analiză The Telegraph publicată ieri.
În timp ce efectele virusului sunt oribil de neobișnuite, modalitățile de bază în care se răspândește sunt clasice, spune Vincent Munster, care conduce Rocky Mountain Laboratories, modelând comportamentul virusului pentru Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din America.
„Se comportă așa cum v-ați aștepta să se comporte o infecție a tractului respirator”, spune el. La fel ca și gripa, deci o tuse și un strănut răspândesc această boală. Și există trei căi clasice de transmisie la care să ne gândim: prin suprafețe, prin aer și prin contact strâns. Cu toate acestea, în cele 10 luni de la izbucnirea pandemiei, înțelegerea noastră precisă a acestor trei vectori și, în mod critic, semnificația lor în transmisie, s-a dezvoltat și s-a schimbat profund. Deci, ce știm astăzi despre infectarea și transmiterea Covid și ce lecții putem învăța pentru a o opri?
Răspândirea bolii de pe suprafețe a fost exagerată
La începutul focarului, transmiterea la suprafață părea extrem de importantă. Vă amintiți accentul special, repetat, pe spălarea mâinilor? Și într-o lume în care oamenii încă se atingeau și strângeau mâna, asta era logic. A fost înfricoșător.
Rapoartele provenite de la acel grup cunoscut de la bordul navei de croazieră Diamond Princess au găsit urme ale virusului la 17 zile după ce a fost evacuat. Totuși, ceea ce a fost de fapt găsit a fost virusul ARN – fragmente de material genetic, o lume distanță de picăturile de virus vii încă suficient de puternice pentru a infecta oamenii.
Astăzi, se acordă mult mai puțină importanță ideii că virusul poate fi transmis prin suprafețe, cunoscut în jargonul medical drept „fomite”. Chiar și până în vară, OMS a remarcat: „În ciuda dovezilor consistente cu privire la contaminarea de pe suprafață cu SARS-CoV-2 și supraviețuirea virusului pe anumite suprafețe, nu există rapoarte specifice care să demonstreze în mod direct transmiterea fomitei”.
Acest lucru poate fi redus la viabilitatea sa de scădere, odată ce este în aer liber. Un studiu realizat de echipa Munster a arătat că virusul poate supraviețui pe plastic și oțel inoxidabil timp de trei zile, o zi pe carton și patru ore pe cupru. Dar fiecare moment care trece îi distruge capacitatea de infectare.
„Viabilitatea adevăratului virus viu scade foarte repede”, spune Munster. „După opt ore pierzi jumătate din virusul tău infecțios.” Dintre cele trei moduri clasice de transmisie, suprafețele, crede el, sunt de departe cele mai puțin importante. Dar timpul pe care l-am luat pentru a afla acest lucru va avea efecte permanente. De exemplu, nu se cunosc cazuri de transmitere Covid-19 prin bancnote sau monede. Dar acest lucru nu a oprit transferul rapid către modalități de plată fără contact și a accelerat dispariția numerarului.
Jumătate din transmisie are loc acasă
Cel mai mare risc de transmitere a coronavirusului rămâne un contact strâns, spune Munster. „Acest lucru este susținut cu siguranță de munca experimentală pe care o facem aici în laborator.” Lucrătorii din domeniul sănătății, de exemplu, sunt de șapte ori mai predispuși la testarea pozitivă pentru Covid decât lucrătorii neesențiali.
Un studiu realizat în Suedia a constatat că locul de muncă care prezintă cel mai mare risc este taximetria: de 4,8 ori mai mare decât media pentru toate profesiile. Au urmat șoferii de autobuz. Acest lucru ajută, de asemenea, poate să explice de ce majoritatea infecțiilor cu Covid apar în casele noastre și în alte reședințe unde interacțiunea apropiată și durabilă este inevitabilă – cum ar fi casele de îngrijire.
Un studiu sud-coreean a constatat că cei care locuiesc cu o persoană infectată au de șase ori mai multe șanse de a fi infectați decât cele mai apropiate contacte ale pacientului în afara casei. Studiile privind datele de urmărire a contactelor sugerează că, în întreaga lume, mai mult de jumătate din toate transmiterile au loc la domiciliu – punând în pericol persoanele în vârstă din gospodăriile multi-generaționale. Alte locuri în care oamenii locuiesc împreună – închisori sau adăposturi fără adăpost – sunt la fel de vulnerabile.
Proporția celor infectați în orice focar este cunoscută ca rata de atac. Focarele din casele de îngrijire, închisorile și adăposturile au avut rate de atac de până la 80%. Susceptibilitatea individului este, de asemenea, critică. Este, de asemenea, despre a contracta o infecție severă sau ușoară.
Într-un studiu, două cuști de hamsteri – una infectată, cealaltă nu – au fost plasate una lângă alta. Unii dintre cei neinfectați au fost protejați de pereții despărțitori acoperiți cu mască chirurgicală. Două treimi dintre hamsteri nu au fost infectați, comparativ cu doar un sfert dintre cei care au fost infectați. Și în cușca aceea s-au îmbolnăvit mult mai puțin.
Secretele unui ,,superspreader ” (super transmițător)
Este evident că strănutul sau tusea de la cineva care poartă virusul este un mod excelent de a te infecta. Dar studiile au confirmat că virusul poate rămâne plutind în aer și atunci când oamenii respiră. „Dacă ești afară, se diluează imediat”, spune Munster. „Dacă vă aflați într-o cameră ventilată, fluxul de aer va prelua aceste particule și le va îndepărta. Dar dacă vă aflați într-o cameră neventilată, nu va exista o diluție sau o eliminare a particulelor de virus, astfel încât probabilitatea de transmitere va fi mare. “
Există multe, acum faimoase, cazuri de acest lucru. Luați corul de 61 de persoane din statul Washington, America, dintre care 52 s-au îmbolnăvit după o repetiție de două ore – cântatul într-un spațiu închis este perfect pentru transmisie. În China, un astfel de focar la un restaurant a fost descris în detaliu. Virusul s-a răspândit de la o singură masă infectată la alte nouă persoane, toate așezate sub o gură de aer condiționat care recircula aerul din nou și din nou. Ceilalți 68 de meseni și opt chelneri au fost cruțați de infecție, aproape sigur, deoarece contactul lor pur și simplu trecător cu particule de virus plutitoare prezenta un risc mult mai mic.
În anumite spații închise, totuși, nu pare să existe nicio scăpare. În ianuarie, două autobuze au dus 128 de pasageri la un templu budist din China. S-a dovedit că un pasager al celui de-al doilea autobuz a fost infectat, transmițând virusul către alți 24 de la bord. Nu contează cât de departe se aflau de „pacientul 0” original în autobuz. Toți erau suficient de apropiați.
Această nouă înțelegere este extrem de importantă. Înseamnă că vizierele și ecranele din plastic din multe locuri publice par probabil mai eficiente decât sunt cu adevărat. Un restaurant neventilat, plin de oameni nemascați din multe locuri diferite, care vorbesc cu voce tare, este un eveniment super-răspânditor care așteaptă să se întâmple, indiferent de cât de mult plastic este desfășurat. Nu este de mirare că Public Health England a descoperit recent că la cei care au dat rezultate pozitive în ultimele două luni, „a mânca afară a fost cea mai frecventă activitate raportată în cele două până la șapte zile anterioare apariției simptomelor” și că săptămâna trecută, o lucrare de la un economist de la Universitatea din Warwick a sugerat că programul guvernamental Eat Out to Help Out ar fi putut fi responsabil pentru o cincime din noile grupuri de cazuri de coronavirus în vară.
Mediul, nu persoana, este un supertransmițător – totuși unele studii sugerează că doar 10% dintre oameni ar putea fi responsabili pentru 80% din infecții.
Testări și urmăriri în sens invers
Ce înseamnă toate acestea pentru controlul Covid? Ar trebui să introducem măsuri semnificative în spațiile publice – cum ar fi ventilația adecvată și să impunem purtarea măștii – și să ne concentrăm pe oprirea evenimentelor de supra-răspândire. O modalitate de a face acest lucru este să rulați sistemul Test and Trace în sens invers. Mai degrabă decât să încercați să localizați toate nenumăratele persoane cu care o persoană infectată ar fi putut intra ipotetic în contact, identificați în primul rând persoana care le-a dat infecția. Apoi, încercați să identificați modele, locuri, rutine – congregații care se adună în biserică, să zicem sau părinți în afara porților școlii – care ar putea reprezenta locuri și momente ideale pentru a avea loc o supra-răspândire.
O parte din succesul Japoniei în tratarea pandemiei a venit pe această cale. Această abordare a dus, de asemenea, la realizarea faptului că spitalele joacă un rol central în transmiterea virusului SARS în 2003. Când au fost instituite măsuri de control ale infecției în spitale, pandemia a fost în mod eficient combătută. Astăzi, adevărul este că nu vom ajunge niciodată pe panta de sus a transmisiei acasă. Este așa-numitul „contact cu comunitatea” – când suntem afară, în baruri și biserici, unde ne putem concentra cel mai bine eforturile. Pentru virus, aceasta este cea mai slabă verigă din lanțul de transmisie. Să o tăiem.
