20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateASSMB cere Comisiei Europene să verifice cum au fost selectate în România...

ASSMB cere Comisiei Europene să verifice cum au fost selectate în România proiectele din domeniul sănătății care primesc finanțare PNRR

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale din Municipiul București (ASSMB) cere Comisiei Europene să cerceteze modul în care au fost selectate, în România, acele mari proiecte de investiții în domeniul sănătății, care beneficiază de finanțare PNRR.

Această solicitare a ASSMB este transmisă, la data de 10 ianuarie 2024, printr-o scrisoare deschisă semnată de directorul general al ASSMB, Oana Sivache (USR). ASSMB este o structură subordonată Primăriei Capitalei, pe care o conduce Nicușor Dan. Scrisoarea deschisă pe care o transmite ASSMB acuză, indirect, Ministerul Sănătății, pe care-l conduce ministrul Alexandru Rafila (PSD).

“Împreună cu managerii celor 19 spitale ale Primăriei Capitalei și cu reprezentanții Sanitas și ai asociațiilor de pacienți, conducerea ASSMB a cerut și cere Ministerului Sănătății să constate situația dramatică și să recunoască public starea de urgență cu privire la lipsa acută de personal și la consecințele profund negative pe care această situație le poate avea asupra sănătății pacienților și a capacității de muncă a cadrelor medicale, ajunse la epuizare.

Ne-am fi așteptat ca ministrul Sănătății, Prof. Dr. Alexandru Rafila, să se alăture apelului nostru și să susțină poziția colegilor săi, medicii și asistenții medicali din spitale, în fața Guvernului României, în vederea soluționării urgente a acestei situații intolerabile. Nici vorbă de așa ceva!”, subliniază scrisoarea deschisă semnată de Oana Sivache.

Șefa ASSMB consideră ministrul Rafila, prin secretarul de stat dr. Alexandru Rogobete, a pornit “un atac cu tentă politică, la limita fake news-ului, la adresa conducerii ASSMB și a proiectelor cu fonduri europene inițiate și derulate de instituția noastră”.

“Cum se face că, atunci când el și ministrul Rafila au decis cum să împartă fondurile PNRR, Bucureștiul a rămas încă o dată de căruță, iar proiectul Centrului de Transplant Multiorgan de la Spitalul Clinic Sf. Maria, esențial pentru o capitală europeană, a fost trecut la „și altele”, deși era un proiect matur, așteptat cu sufletul la gură de foarte mulți oameni care aveau nevoie disperată să primească o a doua șansă la viață?

Atunci când Prof. Dr. Narcis Copcă, managerul Spitalului Clinic Sf. Maria, a cerut în mod oficial o explicație Ministerului Sănătății, prin ASSMB, în ianuarie anul trecut nici ministrul Rafila și nici Dr. Rogobete nu au catadicsit să dea un răspuns”, subliniază conducerea ASSMB.

“Și dacă tot am deschis discuția, adresăm o solicitare publică atât Comisiei Europene, cât și instituțiilor competente din România, care pot cerceta și lămuri modul în care au fost selectate marile proiecte de investiții în domeniul sănătății, care beneficiază de finanțare PNRR”, precizează comunicatul ASSMB.

Această reacție dură a ASSMB vine după ce Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a susținut că întârzierea proiectelor cu finanțare PNRR de la ASSMB este generată de managementul defectuos al ASSMB.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă