19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăZelenski s-a întâlnit la Parlamentul României doar cu președinții celor două Camere....

Zelenski s-a întâlnit la Parlamentul României doar cu președinții celor două Camere. La București se va desfășura Forumul privind Reconstrucția Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat în vizită la București, a mers și la Parlamentul României, dar nu a rostit un discurs în plen, așa cum a procedat în alte capitale ale lumii.

La Parlament, șeful statului ucrainean s-a întâlnit doar cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă (acesta fiind și președintele PNL), și cu președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis (PSD). Separat, la Palatul Cotroceni, președintele Zelenski s-a întâlnit cu președintele Iohannis, iar la Palatul Victoria s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu, care este și președintele PSD.

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, și cel al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, au anunțat ulterior că s-au întâlnit la Parlament cu președintele Ucrainei. Nici Ciucă, nici Simonis n-au prezentat motivul pentru care Zelenski n-a fost prezent și în plenul Parlamentului. La această întrebare a jurnaliștilor români, președintele Zelenski răspunsese că n-a venit pregătit cu un discurs către Parlamentul României. Dar conform informațiilor vehiculate în spațiul public, președintele Ucrainei n-a venit în plenul Parlamentului pentru a evita o dispută cu parlamentarii AUR sau cu senatoarea Diana Șoșoacă. Fotografii din Parlament o prezentau pe senatoarea Șoșoacă purtând hărți ale “României Mari”, deci inclusiv cu teritorii care se află acum în Ucraina.

După întâlnirea din 10 octombrie 2023 cu președintele Ucrainei, președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a anunțat că la București se va organiza ”Forumul privind Reconstrucția Ucrainei”.

“Astăzi am avut onoarea de a primi, în calitate de Președinte interimar al Camerei Deputaților, vizita la Palatul Parlamentului a domnului Volodîmîr Zelenski, Președintele Ucrainei.

În cadrul discuțiilor cu Președintele Zelenski și delegația ucraineană, din care au mai făcut parte domnul Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor externe din Guvernul Ucrainei și E.S. domnul Ihor Prokopchuk, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei în România, am reiterat sprijinul ferm față de Ucraina și poporul ucrainean.

Am transmis asigurări cu privire la poziția României care, prin autorități și societatea civilă, a răspuns foarte solidar față de refugiații ucraineni și va continua să ofere sprijin umanitar în acest conflict dezastruos.

Vizita Președintelui Zelenski este cu atât mai importantă în contextul în care săptămâna viitoare, la București va fi organizat Forumul privind Reconstrucția Ucrainei, iar parlamentele naționale pot juca un rol esențial în susținerea unui proces sustenabil de reconstrucție a Ucrainei, în conformitate cu principiile democratice”, a anunțat deputatul Alfred Simonis.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...
Ultima oră
Pe aceeași temă