14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăVictor Ponta: „Pro România vrea încetarea stării de alertă”

Victor Ponta: „Pro România vrea încetarea stării de alertă”

“Grupul Pro România a propus pentru şedinţa de mâine a Parlamentului adoptarea unei Hotărâri care să constate încetarea de drept a Stării de Alertă. Urmează ca Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să dispună! Noi suntem Pro România – şi ţinem doar cu Romania!”, a anunţat Ponta pe Facebook.

Proiectul de hotărâre privind încetarea stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control a infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2, iniţiat de Pro România prevede: “Art. 1 – Ia act de încetarea stării de alertă, astfel cum a fost instituită şi încuviinţată, potrivit dispoziţiilor legale, pe întreg teritoriul României; Art. 2 – Constată încetarea de drept a tuturor măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor epidemiei COVID-19; Art. 3 – Solicită Guvernului să prezinte Parlamentului, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României. Partea l, a unui raport complet privind epidemia COVID-19 pe teritoriul României, măsurile de prevenire şi combatere a efectelor epidemiei, efectele produse de măsurile aplicate, precum şi măsurile economico-sociale asociate stării de alertă şi efectelor epidemiei”.

Cele mai citite

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Cum să creați un sistem eficient de irigare pentru grădina dumneavoastră

Menținerea unei grădini luxuriante și sănătoase necesită o irigare adecvată, dar udatul manual al plantelor poate fi consumator de timp și o dovadă de...

Spectacolul „Ținuturile joase” după Herta Müller, o inițiativă a ICR New York, deschide și închide Festivalul „Rehearsal for Truth” de la New York

Realizat în parteneriat de ICR New York și compania americană Untitled Theater Company No. 61, cu sprijinul Václav Havel Center, Bohemian Benevolent and Literary...
Ultima oră
Pe aceeași temă