13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăUSR propune un referendum "Fără penali" simultan cu alegerile parlamentare

USR propune un referendum “Fără penali” simultan cu alegerile parlamentare

Uniunea Salvați România (USR) propune votarea iniţiativei legislative “Fără penali” pe 6 noiembrie în Senat şi organizarea unui referendum pe acest subiect simultan cu alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

“Vechile partide trebuie să lase deoparte calculele electorale şi să demonstreze că vor să se reformeze după 30 de ani în care s-au rotit la putere şi nu au făcut nimic pentru oameni. Fără Penali trebuie să ajungă literă de Constituţie!”, susține un comunicat de presă transmis duminică, 20 septembrie, de USR.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...
Ultima oră
Pe aceeași temă