13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăUSR are ambiții pe internet. Grupul "Dan Barna - președintele României 2019...

USR are ambiții pe internet. Grupul “Dan Barna – președintele României 2019 – 2024” a devenit “Catalin Drula – președintele României 2024-2029”

Pe o cunoscută rețea de socializare funcționează un grup de discuții care face propagandă în favoarea USR și mai ales în favoarea unui lider USR care să devină președintele României.

Grupul se numește în prezent “Catalin Drula – președintele României 2024-2029”. Acest nume pare a fi fost stabilit la mijlocul anului 2022.

Grupul este creat încă din anul 2019 iar succesiunea numelor sale este amuzantă. Inițial, la înființare, grupul s-a numit “Dan Barna – președintele României 2024-2029”. După doar o lună de la înființare, tot în anul 2019, grupul a fost redenumit “Dan Barna – președintele României 2019-2024”. Acest al doilea nume sugerează că membrii grupului erau din ce în ce mai optimiști. În noiembrie 2019, grupul a fost redenumit mai realist: “Dan Barna – președintele României 2024-2029”. Iar la 1 iulie 2022, grupul a fost redenumit “Catalin Drula – președintele României 2024-2029”.

Cine poate deveni președintele României, în anul 2024

În România vor fi alegeri prezidențiale în anul 2024. Cătălin Drulă nu a confirmat că va candida la funcția supremă în stat. Drulă a spus însă, imediat după ce a devenit președintele USR, că partidul lui ar vrea să dea și președintele țării, și premierul. ”Obiectivul meu este să avem un rezultat cât mai bun în 2024, care să ne permită să dăm premierul României”, explica Drulă.

Fotografia principală a acestui grup de pe internet este, acum, cea a lui Cătălin Drulă, actualul președinte USR. Ultima poză în care apărea Dan Barna fusese postată prin iunie 2019. Dintre liderii de vârf ai USR, cel a cărui imagine apare cel mai recent este Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara. Fritz apare într-o fotografie de la începutul lunii decembrie 2022.

Ceva mai înainte, în noiembrie 2022, apăruse și o fotografie cu Allen Coliban, primarul municipiului Brașov. Tot în noiembrie 2022 apăruse și o fotografie cu Elena Lasconi, primărița din Câmpulung Muscel.

În noiembrie 2022 apăruse și o fotografie a primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, care însă nu face parte din USR. Reacțiile simpatizanților USR la această fotografie au fost împărțite. Unii l-au lăudat pe Nicușor Dan, alții l-au criticat.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă