13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăUSR a pierdut procesul intentat Gabrielei Firea

USR a pierdut procesul intentat Gabrielei Firea

Gabriela Firea a fost dată în judecată în iunie 2017 de către Roxana-Sanda Wring, Ana-Maria Ciceală, Alexandru Valeriu Gâdiuță şi Uniunea Salvați România (USR), pentru atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, reputație și imagine, prin formularea de afirmații denigratoare, defăimătoare și mincinoase.

„Doi ani în care Uniunea Salvaţi România, Wring Roxana-Sanda, Ciceală Ana-Maria şi Gâdiuţă Alexandru Valeriu au sperat că vor primi de la Gabriela Firea câte 125.000 de lei, daune morale pentru atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine privată. Tribunalul Bucureşti a respins integral cererea de chemare în judecată, stabilind că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Aşadar, dosarul nr. 21166/3/2017 se închide după doi ani de zbateri din partea celor patru reclamanţi”, a spus vineri, primarul Capitalei, Gabriela Firea, într-un comunicat de presă.

Concret, instanţa a stabilit că declaraţiile formulate în mass-media de către Firea, după incidentul din data de 8 iunie 2017, când un grup de persoane a pătruns în sediul Primăriei București și ulterior în sala unde avea loc ședința Consiliului General al Municipiului București, nu au caracterul unei fapte ilicite, nefiind formulate cu rea-credinţă, ci doar cu scopul de a exprima opinia personală a Gabrielei Firea.

De asemenea, instanţa arată că reclamanţii nu au putut dovedi că au suferit vreun prejudiciu.

Cele mai citite

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă