15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăTurcan: Dăncilă apelează la scamatorii pentru că nu poate strânge cele 233...

Turcan: Dăncilă apelează la scamatorii pentru că nu poate strânge cele 233 de voturi în Parlament

Turcan susţine că Guvernul trebuie legitimat în Parlament şi oricâte ”jonglerii” mai face, Dăncilă ”trebuie să-şi facă bagajele, pentru că va fi demisă prin moţiune de cenzură”.

”CA SĂ FIE CLAR: Viorica Dăncilă apelează la scamatorii pentru că nu poate strânge cele 233 de voturi în Parlament! Viorica Dăncilă a ales să prelungească criza guvernamentală din România, de frică să nu piardă puterea pentru ea şi pentru PSD. În loc să vină în Parlament, aşa cum o obligă Constituţia, Viorica Dăncilă recurge la jonglerii care duc Guvernul cu totul în afara legii”, a scris, miercuri, pe Facebook, Raluca Tircan.

Potrivit acesteia, ALDE a ieşit de la guvernare.

”Miniştrii nominalizaţi nu schimbă cu nimic încurcătura juridică în care Viorica Dăncilă a dus ţara şi nici nu aduc Guvernului majoritatea parlamentară. Ieri a tranzacţionat şefia Senatului cu un fugar din ALDE, iar astăzi vrea să repete aceeaşi reţetă, prin desemnarea unor miniştri fără legitimitate politică. Dăncilă încalcă în mod flagrant Constituţia. Guvernul trebuie validat în Parlament. Oricâte scamatorii va mai încerca, Viorica Dăncilă trebuie să-şi facă bagajele, pentru că va fi demisă prin moţiune de cenzură”, a mai scris Turcan.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că nominalizează în Guvern reprezentaţi ALDE la Mediu – Graţiela Gavrilescu, Energie – Ion Cupă, Relaţia cu Parlamentul – Ştefan Băişanu. Dăncilă a mai anunţat că va trimite preşedintelui Klaus Iohannis şi nominalizarea lui Dan Chirilă la MAI şi pe cea a Cameliei Gavrilă la Educaţie.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă