19.6 C
București
joi, 17 iulie 2025
AcasăPoliticăToader despre declaraţia lui Iohannis privind "superministrul": A zis bine!

Toader despre declaraţia lui Iohannis privind „superministrul”: A zis bine!

La ieşirea de la şedinţa CSM, Toader a fost întrebat despre declaraţia şefului statului potrivit căreia „nu putem să avem un superministru care dictează preşedintelui ce să facă”, el răspunzând: „A zis bine!”.

„Lucrurile au fost scrise într-o motivare a deciziei CCR şi ele trebuie să primească un răspuns. Nu putem să stăm şi să ne întrebăm: bun, şi acum ce-i cu procurorii, şi acum ce-i cu lupta anticorupţie? Nu, lupta anticorupţie trebuie să continue, procurorii trebuie să fie independenţi, în niciun caz nu pot fi controlaţi politic, nu putem să avem un superministru care dictează preşedintelui ce să facă. Deci, aceste lucruri sunt foarte importante de lămurit, altfel rămânem cu o incertitudine care agravează lucrurile, în loc să le lămurească”, a declarat Iohannis, marţi, întrebat dacă o eventuală demisie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar detensiona situaţia.

Klaus Iohannis a mai spus că preşedintele nu trebuie să execute ce spune ministrul, referitor la discuţiile privind decizia CCR în cazul revocării şefei DNA.

„Toată dezbaterea a pornit în jurul luptei anticorupţie şi atunci, sigur, se pune întrebarea legitimă: dacă atâţia politicieni sunt nemulţumiţi cu lupta anticorupţie, dacă au fost atâtea discuţii mai este nevoie de lupta anticorupţie în România? Aici răspunsul meu este ferm şi clar: România are nevoie de lupta anticorupţie, ea trebuie dusă cu toată fermitatea şi românii trebuie să aibă încredere că aceasta este o luptă dreaptă. Avem un nou superministru al Justiţiei care decide şi preşedintele execută?! Fără să se ţină seama de avizul CSM?! De unde vine următoarea întrebare: ce mai este CSM? Cum poate CSM să-şi îndeplinească rolul principal pe care îl are, conform Constituţiei, de garantare a independenţei Justiţiei, dacă CSM nici nu mai contează în procedura de demitere a unui procuror, unui procuror-şef. Iată întrebări la care, încet, încet trebuie să înceapă să răspundă şi unii, şi alţii. Sunt întrebări care trebuie să primească un răspuns după o dezbatere publică, clară, sănătoasă, extinsă şi eu sunt dispus să pun aceste întrebări într-o dezbatere publică şi românii trebuie să aibă încredere că aceasta este o luptă dreaptă”, a susţinut preşedintele.

Cele mai citite

Un cutremur de 7,3 grade din largul coastelor peninsulei Alaska a generat o alertă de tsunami

Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey...

Inflația lovește din nou: Prețurile cresc în UK peste așteptări, economia scade, iar presiunea pe Banca Angliei crește

Inflația din Regatul Unit a crescut neașteptat în luna iunie, alimentând temerile privind fragilitatea redresării economicePotrivit datelor publicate de Oficiul Național de Statistică (ONS),...

Mii de bulgari în stradă după arestarea primarului pro-european din Varna

Mii de bulgari au protestat miercuri seara, la Sofia, după mai multe manifestații împotriva arestării pentru corupție a primarului liberal și pro-european al celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă