15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăTNL i-a exclus pe tinerii care au distribuit pliante false cu sigla...

TNL i-a exclus pe tinerii care au distribuit pliante false cu sigla USR-PLUS

“Această acţiune individuală reprobabilă nu reflectă spiritul şi comportamentul Tineretului Naţional Liberal şi din nefericire nu a fost niciodată adusă în atenţia Biroului Executiv al TNL. Menţionăm că aceasta acţiune vine în contradicţie flagrantă cu strategia de campanie hotărâtă de echipa de campanie a Partidului Naţional Liberal”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a TNL.

Deoarece acţiunea individuală a celor doi foşti colegi nu a fost dezbătută şi asumată în forurile de decizie ale TNL, iar consecinţele acestor acţiuni au adus grave prejudicii imaginii şi prestigiului Tineretului Naţional Liberal, Biroul Executiv al TNL a luat decizia, în unanimitate, de a-i exclude pe cei responsabili din rândurile Tineretului Naţional Liberal, mai arată TNL.

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a solicitat, vineri, conducerii PNL să verifice dacă tinerii din Cluj care au împărţit pliante “mincinoase” în numele Alianţei 2020 USR PLUS ar fi membri ai partidului.

“Există suspiciuni că doi membri din conducerea Tineretului Liberal din Cluj au împărţit pliante mincinoase în numele Alianţei 2020 USR PLUS. Am văzut imaginile cu cei suspectaţi de această acţiune descalificantă şi este evident că ştiau foarte bine ce fac”, a afirmat Cioloş pe pagina sa de Facebook.

El solicită conducerii liberale “să infirme că cele două persoane ar fi membri ai partidului sau că participau la o activitate oficială de partid”.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă