9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu cere irigarea culturilor

Tăriceanu cere irigarea culturilor

“Ordonanţa militară prin care se interzice exportul cerealelor vine târziu. În primul rând, pentru că cine a avut de exportat, a exportat cu complicitatea Guvernului Orban. În al doilea rând, pentru că nu mai e nimic de exportat pentru că rezervele României au scăzut sub cifra critică de 10%. Am atenţionat încă de acum 2 luni că iarna moale care ne-a adus facturi mici la întreţinere a fost doar pe jumătate o veste bună. Partea proastă, la care puţini ne-am gândit, este că lipsa de zăpadă măreşte deficitul de umiditate din sol şi implicit taie din bogăţia recoltelor”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

Potrivit lui Tăriceanu, “nu este târziu să mai salvăm ceva din recolta acestui an, dar asta înseamnă ca Guvernul să ia măsuri astfel încât apa să ajungă în canalele de irigaţii şi pompele să înceapă să funcţioneze”.

Senatorul ALDE propune şi soluţia utilizării pompelor folosite la inundaţii pentru a aduce apa în canalele pentru irigaţii.

“Să fie mai puţin preocupaţi să încaseze bani pe apa pe care o dau fermierilor, pentru că e de la Dumnezeu şi nu de la Palatul Victoria, şi să înceapă să irige câmpurile. Dacă nu au suficiente pompe, să caute în diferitele depozite unde au pompe pe care le-au folosit la inundaţii. Atunci le-au folosit să scoată apa, acum pot să le folosească în sens invers. Ar ajuta şi plata subvenţiei la timp către fermieri sau măcar fără întârzieri. Hai că se poate! Dacă stăm mai puţin pe la televizor şi mai mult la muncă!”, a mai scris Tăriceanu.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă