13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăSuspendarea preşedintelui. Coaliția PSD-ALDE aşteaptă opinia juriştilor

Suspendarea preşedintelui. Coaliția PSD-ALDE aşteaptă opinia juriştilor

Liviu Dragnea anunţa pentru luni şedinţa coaliţiei, însă Tăriceanu a plecat din ţară.

„Sigur că dacă îi întrebi pe ai noştri din judeţe şi electoratul nostru, toată lumea ne zăpăceşte la cap cu suspendarea. Este o presiune fabuloasă, inclusiv în spaţiul online. Dar nu poţi să iei decizia aceasta până nu analizezi tot. Tot înseamnă tot, costuri, voturi, procent, în ce dată şi cum, dacă este necesar, nu este necesar, ce spune Constituţia, cât are Iohannis ca să respecte decizia”, a declarat, pentru Mediafax, Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD.

Acesta a mai afirmat că nu va fi o şedinţă a coaliţiei în cursul zilei de luni, aşa cum anunţase iniţial Liviu Dragnea, dar că social democraţii vor citi opinia juriştilor.

„După opinia PSD in corpore, (n.r. Liviu Dragnea) are mână liberă să anunţe că mergem la procedura de suspendare. Fără discuţie. Logica spune însă că te uiţi pe punctele de vedere făcute de cei mai buni jurişti şi analişti pe care îi avem în ambele partide şi cred că îi avem pe cei mai buni oricum. Ţinem cont”, a mai afirmat reprezentantul PSD.

Codrin Ştefănescu declară că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, poate fi înştiinţat şi prin mail despre concluziile comisiei de jurişti , având în vedere că Tăriceanu este plecat din ţară în zilele următoare.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că membrii Coaliţiei de Guvernare PSD- ALDE vor decide luni dacă vor merge pe varianta suspendării preşedintelui Iohannis, dar consideră că suspendarea „trebuie să fie o opţiune serioasă”.

CCR a motivat în data de 7 iunie decizia prin care există un conflict instituţional preşedinte-ministrul Justiţiei, iar şeful statului trebuie să emită un decret de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă