15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăStudiu: cei mai mediatizați miniștri sunt cei din PNL

Studiu: cei mai mediatizați miniștri sunt cei din PNL

Cei mai mediatizați miniștri din guvernul Ciucă sunt cei desemnați de PNL, relevă un studiu realizat de compania de monitorizare MediaTRUST.

“Miniștrii PNL ocupă prima poziție ca număr total de menționări în materialele jurnalistice din România în luna decembrie”, menționează acest studiu. De asemenea, se remarcă o “scădere a mediatizării miniștrilor PSD”.

Ministrul energiei, Virgil Popescu, este cel mai “vizibil” ministru al cabinetului Ciucă. În luna decembrie 2022, Popescu a fost citat în 151 articole din presa scrisă. “Trendul ascendent al vizibilității ministrului Energiei este evident începând cu data de 6 decembrie 2022, în contextul subiectului taxei pe soare și al declarațiilor ministrului energiei, care a afirmat că prosumatorii nu vor plăti nicio taxă pe soare, aşa cum se vorbeşte în spaţiul public, iar ordonanţa de urgenţă la care se face referire este de fapt transpunerea unei directive care menţionează posibilitatea introducerii unei astfel de taxe, din 2026, în anumite condiţii”, precizează studiul.

Pe locul al doilea ca mediatizare este ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, tot din PNL.

Cei mai mediatizați miniștri sunt Popescu, Bode și Grindeanu

Din PSD, cel mai mediatizat membru al Guvernului a fost, în decembrie 2022, Sorin Grindeanu. El este vicepremier și ministru al Transporturilor. Grindeanu a fost, ca “vizibilitate”, al treilea membru al Guvernului, după Popescu și Bode.

La polul opus, Hunor Kelemen este citat într-un singur material din presa scrisă monitorizată de MediaTRUST. Kelemen Hunor (UDMR) este vicepremier, fără a avea însă și un minister propriu.

MediaTRUST nu a evaluat “vizibilitatea” premierului Ciucă, astfel că studiul nu include referiri la acesta.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă