18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăScandal în PSD, pe noul ministru al Transporturilor

Scandal în PSD, pe noul ministru al Transporturilor

“În calitate de preşedinte al PSD Giurgiu, unde domnul deputat Răzvan Cuc activează, vă spun că nu îl susţinem pe domnul Cuc pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Îl voi susţine necondiţionat pe senatorul giurgiuvean Cristian Marciu pentru funcţia de ministru al Transporturilor! Dacă Giurgiu trebuie să dea un al doilea ministru, în prezent, acesta nu poate fi decât domnul Cristian Marciu, un profesionist, un om serios, loial şi devotat principiilor social-democrate şi care este, de altfel, în PSD de 27 de ani!”, a scris Bădălău pe pagina sa de Facebook.

Social-democraţii se reunesc marţi, la Palatul Parlamentului, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, pentru a stabili nominalizările pentru portofoliile Transporturilor şi Dezvoltării Regionale. 

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă