14.8 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăRectorul ANI: Ancheta cu privire la ministrul Teodorovici este în curs

Rectorul ANI: Ancheta cu privire la ministrul Teodorovici este în curs

Prezent la deschiderea oficială a programului “Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”, eveniment organizat de Serviciul Român de Informaţii, Adrian Ivan a fost întrebat în ce stadiu se află ancheta cu privire la ministrul Teodorovici, scrie Agerpres.

“Ancheta este în curs şi am promis că voi veni cu un răspuns în momentul în care voi avea concluziile finale. Garantez că le voi avea cât de curând”, a spus Ivan.

El a explicat că sunt “foarte multe” verificări de acest gen în comisii de anchetă şi în comisii de analiză.

“Nu vă pot da un deadline (cu privire la finalizarea anchetei – n.r.), cu siguranţă anul acesta voi avea răspunsurile la această problemă”, a mai spus acesta.

La începutul lunii martie, activitatea Colegiului Naţional de Informaţii (CNI) a fost suspendată şi au fost demarate verificări în privinţa tuturor absolvenţilor cursurilor CNI. Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” a precizat, atunci, că a fost instituită o comisie de specialitate care a verificat respectarea procedurilor de obţinere a diplomei de absolvire în cazul lui Eugen Teodorovici, care în prezent ocupă funcţia de ministru al Finanţelor Publice.

Pe 18 octombrie 2017, ANIMV a informat că Eugen Teodorovici a absolvit un curs postuniversitar dedicat civililor, adăugând că Senatul instituţiei va face verificări în acest caz.

Reacţia ANIMV a venit după ce Teodorovici a susţinut, la o emisiune a postului public de televiziune, că are o diplomă de la Academia Naţională de Informaţii, dar nu ştie în ce, fiindcă nu a fost “nici măcar o dată” la cursul respectiv şi nu ştie de ce a primit-o.

Cele mai citite

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...

Peste 1000 de candidați au promovat primele runde ale Concursului național organizat de ANFP

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a publicat rapoartele finale ale Concursului național extins. Primele runde, desfăşurate în perioada februarie – aprilie 2024, au...

O femeie de 34 de ani i-a furat banii bătrânei pe care o îngrijea de pe cardul acesteia

O femeie în vârstă de 34 ani din Oradea, care fusese angajată ca menajeră în locuinţa unei pensionare din municipiu, a ajuns în anchetă...
Ultima oră
Pe aceeași temă