Potrivit acestuia, o parte din temele care se vor discuta miercuri şi joi la Bucureşti, cu prilejul lucrărilor Comitetului Executiv al EFT, vizează transportul echitabil şi dumpingul social.
„(…) Am solicitat Federaţiei ETF un sprijin pentru modificarea legislaţiei sociale, pentru că avem mari probleme cu modificarea Codului muncii, care aduce prejudicii sindicatelor. Legea 62, care înseamnă Legea contractelor colective de muncă, Legea conflictelor colective de muncă, Legea salarizării, Legea CES-ului, deci absolut toate acestea se regăsesc în Legea 62. Avem o promisiune din partea actualului partid de guvernământ, care este un partid de stânga, că vor lua aceste măsuri, dar, deocamdată, nu s-a mişcat nimic în acest sens”, le-a spus Rădoi, în deschiderea lucrărilor, celor prezenţi la Comitetul Executiv al EFT.
În ceea ce priveşte transportul echitabil, Ion Rădoi a afirmat că „suntem direct interesaţi, ca absolut în toate domeniile de activitate, să fim trataţi cum se cuvine în condiţii europene, nu aşa cum aşteptăm prin spatele celor care reprezintă zona de vest, zona Occidentului”.
”Sperăm ca după toate demersurile făcute, după ce peste câteva luni România va prelua preşedinţia Consiliului European, având şi alte posibilităţi de a lucra la nivel european, în aceste condiţii, după ce cu toţii vom trece de acest an de referinţă cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la unificarea statelor româneşti, deci considerăm că este un moment potrivit şi mulţumim colegilor europeni care au decis să aibă loc acţiunea de la Bucureşti”, a adăugat Rădoi.
Lucrările Comitetului Executiv al Federaţiei Europene a Transportatorilor (EFT) au loc miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului, unde se vor dezbate probleme actuale din domeniul transporturilor maritime, rutier, naval, feroviar şi aerian.
Lucrările sunt conduse de Frank Moreels, preşedintele ETF, şi de Eduardo Chagas, secretar general ETF.