27.1 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăPoliticăProiect: Închisoare pentru patronii care nu-și plătesc taxele

Proiect: Închisoare pentru patronii care nu-și plătesc taxele

Noul ministru al finanțelor le-a pus gând rău patronilor rău-platnici. Potrivit unui proiect aflat în dezbatere publică, cei care nu-și plătesc taxele vor fi condamnați la închisoare.

Ce prevede noul proiect

Patronii care nu plătesc contribuțiile la sănătate, pensii sau la impozite riscă să ajungă după gratii, potrivit unui nou proiect care urmează să fie aprobat în următoarea perioadă de Guvern. Pedepsele pot ajunge și la 6 ani de închisoare.

Potrivit actualului proiectului al Ministerului de Finanțe, aceeași măsură ar urma să se aplice și celor care conduc instituții publice.

Dacă inspectorii ANAF care vor face controale vor găsi astfel de situații și patronii nu vor plăti contribuțiile în cel mult 60 de zile, atunci vor avea dosar penal, riscând o pedeapsă de până la 6 ani de detenție.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Stan Wawrinka se pregătește de retragere! A dezvăluit primul lucru pe care vrea să îl facă după tenis

Stan Wawrinka a vorbit despre planurile sale de după încheierea carierei și a dezvăluit activitatea pe care o așteaptă de mai bine de două...

Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în întreaga Cubă după cea de-a treia pană de curent din ultimele două săptămâni

Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în întreaga Cubă miercuri, au anunțat autoritățile, după cea de-a treia pană de curent la nivel național...

Cum asigură casinourile online o experiență plăcută pentru jucătorii noi, dar și pentru cei deja activi

Jucătorii noi și jucătorii cu experiență la casino online au nevoi și cerințe diferite. Un casino online de succes va face mereu tot posibilul...
Ultima oră
Pe aceeași temă