Președintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că România are nevoie, în aprilie 2026, de un parteneriat stabil între stat și cetățeni, avertizând că „cearta internă” reprezintă principala vulnerabilitate a unei țări.
Mircea Abrudean a declarat că România este mai aproape ca oricând de aderarea la OCDE.
„Liniştea nu este un lux, este o strategie de dezvoltare. În aprilie 2026, România are nevoie de un parteneriat stabil între stat şi cetăţean. Stabilitatea politică înseamnă, de fapt, predictibilitate şi încredere”, a spus preşedintele Senatului, într-o postare pe Facebook.
Președintele Senatului a scris, în postarea sa, că ”cea mai mare vulnerabilitate a unei ţări este cearta internă”.
„Când suntem uniţi şi predictibili, vocea noastră contează la Washington şi la Bruxelles. Stabilitatea politică se traduce la final în fiscalitate predictibilă, investiţii şi dezvoltare, lucruri despre care nu vorbim suficient, pentru că ele se fac în linişte. Eu sunt clujean, pentru mine acasă este reperul şi exemplul cel mai bun pe care vi-l pot da că lucrurile bune cresc în linişte. Clujul a devenit un hub de industrie high-tech şi cercetare, unde stabilitatea a atras investiţii care nu vin pentru un an, ci pentru decenii”, a subliniat Mircea Abrudean.
Mircea Abrudean a afirmat că în timp ce dezbaterile politice domină spațiul public, în centre precum Jucu și Cluj, ingineri români lucrează la proiecte din industria mobilității globale, în contextul unor investiții străine semnificative.
„România este mai aproape ca oricând de aderarea la OCDE, clubul celor mai selecte economii ale lumii, unde, odată finalizat acest proces, va fi parte la cele mai importante decizii privind investiţiile şi economia. De ce am periclita ceva de care suntem atât de aproape de a câştiga? De ce nu ne place liniştea?”, a declarat președintele Senatului.