15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăPreședintele CNCD, vot împotriva sancționării președintelui Iohannis

Președintele CNCD, vot împotriva sancționării președintelui Iohannis

“Din punctul meu de vedere, luând în considerare jurisprudenţa privind Drepturile Omului şi contextul şi persoanele faţă de care s-a făcut declaraţia, această exprimare se încadrează în limitele libertăţii de exprimare. Persoanele faţă de care s-a făcut declaraţia nu fac parte dintr-un grup vulnerabil, ci sunt politicieni, iar Drepturile Omului spun că politicienii trebuie să aibă o toleranţă mai mare la critici”, a declarat Csaba Asztalos. Amintim că Administraţia Prezidenţială a anunţat că va contesta sancţiunea de 2.000 de lei aplicată de CNCD pe motiv că aceasta ar fi fost aplicată pe critierii politice. Cinci din cei nouă membri ai CNCD au votat pentru sancţionarea lui Iohannis.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă