12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăPNL anunţă moţiune simplă împotriva lui Şova

PNL anunţă moţiune simplă împotriva lui Şova

La audierea de marţi va veni şi Narcis Neaga, directorul general interimar al CNAIR.

“Comisia de transporturi a acceptat propunerea preşedintelui comisiei care reprezintă PNL, Lucian Bode, ca în cursul acestei săptămâni să îi audieze pe ministrul Transporturilor şi pe directorii principalelor companii – CFR şi CNAIR (Compania de administrare a infrastructurii rutiere – n.r.)”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL care a avut loc luni la Parlament.

Printre motivelepentru care PNL va depune o moţiune simplă prin care să ceară demisia ministrului Transporturilor, se numără blocarea proiectelor de infrastructură şi nerespectarea termenelor cu privire la aplicarea Master Planului în domeniu.

“Am luat decizia de a depune o moţiune împotriva ministrului Transporturilor, la Senat, în cursul acestei săptămâni datorită unor motive evidente pentru toată lumea şi anume pentru blocarea tuturor proiectelor de infrastructură, incapacitatea de a absorbi fonduri europene pe Programul Operaţional Investiţii Mari, pentru nedemararea niciunui proiect nou cu finanţare europeană din cadrul Master Planului şi ignorarea completă, ieşirea din termene în ceea ce priveşte aplicarea Master Planului prin faptul că nu au demarat tronsoane de autostradă fundamentale, cum ar fi tronsonul Sibiu-Piteşti sau tronsonul Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni”, a completat Orban.

Liderul PNL a vorbit şi despre proiectul prin care trebuie asigurată navigabilitatea pe Dunăre, despre care acesta spune că “bate pasul pe loc”.

“Proiectul de asigurare a navigabilităţii Dunării bate pasul pe loc, deşi este finanţat din fonduri europene încă din 2008, iar infrastructura feroviară este într-o stare de dezastru şi ministrul Transporturilor nu face nimic în acest sens”, a conchis preşedintele liberal.

Cele mai citite

Simona Halep a primit un nou wild card! Fostul lider mondial și-ar putea începe sezonul de zgură la Paris

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de categorie WTA 125 Trophee Clarins, care se va desfăşura în perioada 13-19 mai la...

Ministerul Finanțelor publică ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile cu tradiţie în România

Ministerul Finanțelor anunță că de la 29.07.2024 se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă