17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăPMP, discuţii cu PNL şi USR pentru unirea împotriva PSD

PMP, discuţii cu PNL şi USR pentru unirea împotriva PSD

“Singura modalitate prin care PSD poate fi oprit este unitatea opoziţiei. Colegii mei m-au mandatat prin vot cu unanimitatea pentru a demara, începând de săptămâna viitoare, discuţii cu colegii din PNL şi USR. Voi contacta săptămâna viitoare preşedinţii celor două partide pentru a discuta despre nevoia de unire a opoziţiei. (…) Dacă vom reuşi să stabilim o listă comună de obiective pe care să le urmărim şi primul obiectiv este să reuşim să creăm un pol politic anti-PSD format din partidele parlamentare, în mod sigur credem că la acest pol se poate alătura şi partidul domnului Cioloş. Pasul doi este să ne stabilim o listă comună la europarlamentare, iar dacă vom merge în acest format în mod sigur avem şansa să obţinem mai multe mandate decât PSD şi să îi convingem pe români că opoziţia este mult mai credibilă decât acest duet Dragnea-Dăncilă”, a spus Tomac, la Parlament, la finalul Colegiului Naţional al partidului.

El a susţinut că opoziţia ar putea merge “în spatele unui singur candidat” şi la alegerile prezidenţiale.

Liderul PMP şi-a exprimat convingerea că partidul său poate veni la alegerile europarlamentare cu “cea mai credibilă listă, cu oamenii cei mai pregătiţi pe chestiuni ce ţin de afaceri europene şi politică externă”.

El a precizat că a avut mai multe discuţii informale cu lideri politici din PNL şi USR.

Eugen Tomac a mai menţionat că PMP va redepune, în viitoarea sesiune parlamentară, Legea reformei în sănătate şi vor organiza o dezbatere pe acest subiect.

Cele mai citite

Un semifinalist de Cupa UEFA va antrena la turneul final al Cupei Satelor

Vasilică Cristocea, fotbalist care în sezonul 2005-2006 a ajuns cu Steaua până în semifinalele Cupei UEFA, este unul dintre antrenorii de la turneul final...

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă