20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăPaleologu: E dezastruos pentru democraţie că nu avem dezbateri

Paleologu: E dezastruos pentru democraţie că nu avem dezbateri

Paleologu a declarat, vineri, la Arad, că “este foarte grav că nu avem nicio dezbatere” înainte de alegeri.

“Asta e dezastruos pentru democraţie. Nu există democraţie fără dezbatere. Atitudinea preşedintelui este incalificabilă, la fel şi atitudinea primului-ministru. E foarte trist că această criză guvernamentală bruiază cu totul campania electorală”, a mai declarat Paleologu.

El a afirmat că este nevoie de o reformare a Constituţiei.

“Suntem de râsul curcilor, e a doua oară când se întâmplă ca un guvern să fie răsturnat în octombrie, înainte de alegerile prezidenţiale, şi asta demonstrează că avem nevoie de o reformă profundă şi radicală a Constituţiei. Dincolo de personalitatea celor doi gropari ai democraţiei, Iohannis şi Dăncilă, este vorba despre Constituţie, care permite asemenea derive, atât de grave”, a precizat Paleologu.

Theodor Paleologu s-a aflat vineri în Arad pentru a prezenta, la Biblioteca Judeţeană, cartea “Bunul simţ ca paradox”, a tatălui său, Alexandru Paleologu.

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă