El a precizat că este o „prioritate absolută” pentru România căderea Guvernului Dăncilă şi că nu poate fi preluată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene cu asemenea „indivizi” care sunt în componenţa Executivului.
„Credeţi că noi dăm jos un premier PSD ca să punem un alt premier PSD? Acum chiar mi se pare o chestiune absolut ilogică. Căderea Guvernului Dăncilă este o prioritate absolută pentru România. Nu putem să preluăm preşedinţia Consiliului Uniunii Europene cu asemenea indivizi care sunt în componenţa guvenului, oameni care, îmi pare rău că trebuie să spun, dar nu au cea mai mică calificare, cea mai mică pregătire, care sunt habarnişti, nu cunosc abecedarul administraţiei, abecedarul economic”, a declarat Orban, la Digi 24.
El a precizat, însă, că nu este obligatoriu ca Guvernul, dacă actualul Cabinet pică la moţiune, să se facă în jurul propunerii de premier pe care o face PNL.
„Orice altă formulă care se poate naşte după căderea Guvernului, evident că va fi prezentată şi vom decide dacă o vom sprijini sau nu o vom sprijini. Nu este obligatoriu, dacă pică Guvernul ăsta şi dacă noi mergem cu o propunere de premier, ca Guvernul să se facă în jurul propunerii de premier pe care o face PNL. Deci, când se constituie un guvern, trebuie să genereze o capacitate de a forma o majoritate parlamentară în spatele său.”, a spus preşedintele PNL.
Orban a mai precizat că orice altă formă de guvernare este mult mai bună decât a actuala.
„După părerea mea, orice altă formulă de guvernare care se poate naşte după căderea acestui Guvern este mult mai bună decât actuala formulă de guvernare. Nu poţi să ai un premier care să confunde leul cu euro şi care nici nu ştia dacă este vorba de RON sau de ROL, care la fiecare ieşire publică asigură celebritate pentru liderii politici cu care se întâlneşte datorită gafelor pe care le face ea în atitudinile publice”, a declarat Orban.
Moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, iniţiată de PNL, USR şi PMP, a fost depusă, vineri, la Parlament. Documentul este semnat de 163 de parlamentari.