Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

foto - Inquam

Orban, despre măsurile luate în secții, la alegerile parlamentare

Organizarea alegerilor nu creşte riscul de infectare, iar ziua scrutinului va fi organizată în aşa fel încât toţi cetăţenii care se prezintă la vot să fie în siguranţă din punct de vedere sanitar, a declarat premierul Ludovic Orban.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 23.10.2020 - 14:41

''Din punctul meu de vedere, şi nu numai al meu, ci punctul de vedere al multor specialişti, organizarea de alegeri nu creşte riscul de răspândire a virusului în condiţiile în care sunt respectate regulile stabilite de autorităţi. Sunt reguli simple care presupun limitarea evenimentelor electorale la 20 de persoane în spaţiul închis şi la 50 de persoane în spaţiul deschis, cu respectarea regulilor de distanţare şi a celorlalte reguli de protecţie sanitară. Candidaţii şi echipele de campanie au obligaţia să poarte măşti, să asigure transmiterea materialelor de asemenea natură încât să reducă riscul de infectare'', a declarat Orban, la Suceava.

Potrivit premierului, organizarea scrutinului din 6 decembrie se va face în condiţii de siguranţă

''Organizarea zilei votului este pregătită de asemenea natură încât să nu existe riscuri suplimentare de transmitere a virusului. Democraţia înseamnă alegeri prin care cetăţenii hotărăsc cine să-i reprezinte în instituţiile publice'', a spus Ludovic Orban.

Pe de altă parte, premierul a adăugat că Guvernul are ca obiectiv creşterea capacităţii de testare a populaţiei, pe baza definiţiei de caz şi a recomandărilor OMS.

''Testarea în toate ţările se face prin intermediul aparatelor de tip RT-PCR. Capacitatea de testare, de la începutul pandemiei până astăzi, a crescut constant şi avem ca obiectiv creşterea în continuare a capacităţii de testare. Testarea se face pe baza definiţiei de caz, pe baza recomandărilor formulate de OMS şi testăm în limita capacităţii orice persoană care se încadrează în definiţia de caz sau asigurăm testarea contra cost pentru persoanele care vor să se testeze. Orice creştere a capacităţii de testare este utilă, este benefică'', a spus Orban.

Comentarii